Toamna se numără profitul făcut pe litoral – duminică la ProTv, la „România, te iubesc!”
Încasările au depășit orice așteptări în această vară la mare, litoralul românesc având cel mai bun an de la Revoluție încoace. Hotelurile au fost pline ochi, pe plajă nimeni nu avea loc să arunce un ac, iar asta s-a simțit cel mai bine în buzunarul hotelierilor. Duminică, 21 octombrie, de la ora 18:00, la emisiunea „România, te iubesc!”, corespondentul Știrilor ProTv Anca Nastasi face o anchetă în care arată cum au scăpat autoritățile de sub control turismul.
Anca Nastasi, corespondent Știrile ProTv
„Turismul de litoral s-a polarizat de-a binelea. În nord – ca la Saint Tropez, în sud – tunelul timpului, cu hoteluri încremenite în anii ”70, cu stațiuni ruinate, care arată ca după război”, a declarat Anca Nastasi.
De fapt, situația de pe litoral reflectă modul în care românii știu să-și ceară drepturile. „Pe litoral sunt două Românii: una a turistului care cere și apreciază, iar alta, a săracului, care nu știe să ceară, nu știe că are drepturi odată ce a plătit și se lasă călcat în picioare de investitori lacomi, care n-au băgat un bănuț în hotelurile din care au scos în vara asta profituri groase”, a dezvăluit corespondentul Știrilor ProTv.
Cine sunt proprietarii care își bat joc de turismul românesc, ce profit au de pe urma românilor și cum au scăpat autoritățile de sub control turismul duminică, 21 octombrie, de la 18:00, la „România, te iubesc!”.