Toate drumurile duc la Rom. Un pensionar a vrut să viziteze Roma și să-l vadă pe Papa, dar a ajuns la 1.500 de kilometri distanță față de locul unde voia să ajungă. Greșeala făcută de bătrân – FOTO
Luigi Rimonti de 81 de ani s-a trezit la 1.500 de kilometri distanță de locul unde voia să ajungă din cauza unei singure litere, scrie Daily Mail.
Pensionarul voia să viziteze Vaticanul și să-l vadă pe Papa Francisc. Pe tot parcursul traseului nu a bănuit nicio clipă că este pe un drum greșit.
În momentul în care GPS-ul l-a anunțat că a ajuns la destinație, englezul a coborât din mașină și a rămas șocat că nu vede nimic din ceea ce își închipuise. În loc să aibă în fața ochilor clădiri istorice și ruine, s-a trezit într-o zonă rurală și plină de copaci.
Complet debusolat, pensionarul a uitat să tragă frâna de mână a mașinii. Astfel, autovehiculul a luat-o la vale și, ca o ironie a sorții, s-a oprit fix în stâlpul pe care stă scris numele localității, Rom.
Bărbatul a fost transportat la spital cu răni ușoare după ce a încercat să oprească mașina.
Luigi Rimonti îi învinovățește acum pe niște polițiștii de pe traseul său pe care i-ar fi întrebat dacă este pe drumul bun spre Roma, iar aceștia i-au dat asigurări că totul era în regulă.
Pensionarul a mărturisit că după ce va fi externat și își va repara mașina, se va întoarce acasă.
Foto: Hepta