Tom Cruise crede în existența extratereștrilor și vrea să ajungă în spațiu

Publicat: 05 04. 2013, 16:45
Actualizat: 02 04. 2019, 19:44

Actorul american Tom Cruise crede în existența extratereștrilor și dorește să ajungă în spațiu la bordul unei aeronave a companiei private Virgin Atlantic, informează huffingtonpost.com.

Starul american interpretează rolul principal în filmul SF „Oblivion”, în care joacă un veteran trimis cu misiunea de a extrage mineralele rămase pe Terra după o invazie extraterestră petrecută cu 60 de ani înainte – un concept despre care actorul nu crede că ar fi complet imposibil.

Într-o conferință de presă organizată cu ocazia premierei de la Moscova a acestui film, Tom Cruise le-a spus reporterilor că nu crede că oamenii ar fi singura formă de viață inteligentă din galaxia noastră, relatează tabloidul britanic The Sun.

„Nu cred că puteți să contați totuși pe asta”, a spus Tom Cruise, răspunzând unei întrebări care viza existența vieții pe alte planete din Sistemul Solar. „Ar putea fi puțin cam arogant să crezi că noi, oamenii, suntem singurele forme inteligente de viață din toată galaxia sau din tot Universul – deși eu nu am întâlnit până acum niciun extraterestru”, a adăugat actorul.

Deși nu puțini sunt aceia care sunt de acord cu ideea potrivit căreia ar fi arogant să respingi această posibilitate, declarația starului american este una semnificativă, întrucât Tom Cruise este un membru proeminent al cultului scientologic. Membrii acestui cult cred că în urmă cu 75 milioane de ani, Xenu, un dictator al „Confederației Galactice”, a trimis miliarde de suflete înghețate, pe vase spațiale, de pe planeta sa suprapopulată, la baza vulcanilor de pe Terra. Atunci când vulcanii au erupt, acele suflete risipite, denumite „tetani”, și-au croit drum în trupurile oamenilor, iar problemele lor emoționale le bântuie pe gazdele lor umane – de aici și nevoia realizării unei verificări interne pentru a le elimina din organism.

Tom Cruise, în vârstă de 50 de ani, a făcut și alte dezvăluiri în timpul acelei discuții. Astfel, starul american a spus că filmul său din 2002 „Minority Report” a oferit directorilor de la Apple ideea pentru iPad și a mărturisit că își dorește să ajungă în spațiu într-o bună zi.

„Cine nu și-ar dori așa ceva? Îi voi lăsa însă pe câțiva să testeze ei mai întâi acel zbor în spațiu, dar va fi minunat. Întotdeauna speram când eram copil că până acum oamenii vor putea să călătorească de pe o planetă pe alta”, a adăugat Tom Cruise.

Tom Cruise nu este singura celebritate de la Hollywood care își dorește să călătorească în spațiu. Potrivit presei americane și alți actori celebri, precum Ashton Kutcher, Angelina Jolie, Brad Pitt și Tom Hanks, dar și cântărețele Katy Perry și Sarah Brightman, au achitat deja suma de 200.000 de dolari pentru a-și rezerva un loc la bordul navelor spațiale produse de compania privată Virgin Galactic, pentru un zbor pe orbită de două ore. Primele astfel de zboruri orbitale sunt programate pentru decembrie 2013.