Tom Cruise nu a putut să achite nota de plată la un restaurant din Marea Britanie

Publicat: 24 08. 2012, 13:32
Actualizat: 03 07. 2013, 19:45

Tom Cruise a luat masa, alături de fiica lui Isabella și un grup de prieteni, la un restaurant indian din Marea Britanie, unde filmează în prezent, însă nimeni din grup nu avea lire sterline pentru a achita nota, patronii neputând accepta cardul american, dar fiind dispuși să le ofere gratuit masa.

Prezența actorului la restaurantul Veer Dhara din St Albans, Hertfordshire, aflat în zona unei mici piețe, pentru a lua discret o masă fără pretenții, a fost o surpriză pentru manager, relatează dailymail.co.uk.

Cruise a luat masa cu fiica sa Isabella, în vârstă de 19 ani, și cu un grup de prieteni, aflându-se în zonă pentru filmările peliculei SF „All You Need Is Kill”, în care joacă alături de Emily Blunt.

Venirea în restaurant a unui mare actor de la Hollywood a fost anunțată mai întâi de gărzile de corp ale lui Cruise, care au precizat că acesta își dorește liniște și discreție. Cruise a fost invitat cu grupul său la o masă lângă bucătărie. El a precizat că este foarte înfometat și a cerut ca aperitivul și felul principal să îi fie servite în același timp. La felul principal – pui extra-condimentat cu tikka masala – a băut apă minerală.

Nota de plată pentru toată masa a fost de 220 de lire sterline (350 de dolari), însă restaurantul nu putea lua banii de pe cardul American Express al actorului. Cruise a spus că toți cei din grup au numai dolari la ei, însă o femeie a plătit până la urmă în bancnote de 50 de lire, lăsând și un bacșiș generos de aproape 80 de lire sterline.

Managerul restaurantului, Darshit Hora, a precizat că, dacă grupul nu ar fi avut cu ce să plătească, masa ar fi fost din partea casei.

„Am avut un mare șoc când l-am văzut intrând. A spus că restaurantul i-a fost recomandat, dar nu a precizat de către cine”, a mai spus managerul.

Tom Cruise, al cărui divorț de Katie Holmes a fost finalizat săptămâna aceasta, deține în Marea Britanie o mare proprietate, în Sussex, un comitat aflat nu foarte departe de Hertfordshire, unde actorul filmează în prezent.

Tom Cruise este unul dintre cei mai cunoscuți actori de film. Pe lângă hiturile de box office, precum cele din seria „Misiune: Imposibilă”, Cruise are în palmares și filme îndreptate spre cinematograful de artă: „Magnolia” (1999), „Cu ochii larg închiși/ Eyes Wide Shut”, ultimul film al lui Stanley Kubrick (1999), și „Deschide ochii/ Vanilla Sky” (2001).