Tom Cruise și John Travolta nu pot părăsi Biserica Scientologică. Iată motivul
This browser does not support the video element.
Potrivit unor calcule, Biserica Scientologică are active în valoare de 1,2 miliarde de dolari. Majoritatea banilor au fost strânși din donațiile unor persoane celebre, transmite Business Insider.
În documentarul „Going Clear”, regizorul Alex Gibney sugerează că ar fi timpul ca Travolta și Cruise să se despartă de această Biserică, din cauza abuzurilor pe care le comite, în special împotriva membrilor și foștilor adepți. Însă, starurile nu pot părăsi chiar ușor organizația, deoarece, potrivit unor surse, aceasta știe multe lucruri despre ei care i-ar putea discredita defintiv.
Potrivit documentarului, cei doi actori s-au „spovedit” în repetate rânduri altor membrii ai Bisericii Scientologice care sunt echivalentul unor duhovnici.
În cazul lui Tom Cruise, separarea de Biserică este și mai dificilă. Potrivit documentarului, el este extrem de important pentru organizație. Se pare că Biserica Scientologică a contribuit decisiv la despărțirea actorului de fosta lui soție, Nicole Kidman, într-o perioadă în care starul părea să se depărteze de această religie. Membrii organizației ar fi mers atât de departe încât i-ar fi ascultat telefonul actriței și ar fi încercat să-i întoarcă pe cei doi copii adoptați ai cuplului împotriva lui Kidman.
Mai mult, Cruise ar fi primit mai multe bunuri de lux prin intermediul Bisericii Scientologice, iar în cazul în care ar pleca ar trebui să le returneze.