Prima pagină » Magazin » Tom Hanks a concediat un actor dintr-un motiv BIZAR. I-a distrus încrederea în sine, dar lucrurile nu s-au oprit aici

Tom Hanks a concediat un actor dintr-un motiv BIZAR. I-a distrus încrederea în sine, dar lucrurile nu s-au oprit aici

La începutul anilor 2000, Steven Spielberg și Tom Hanks au revenit la marea lor „dragoste”, Al Doilea Război Mondial, după „Saving Private Ryan”, cu miniseria „Band of Brothers”.

Actorii care au jucat în „Band of Brothers” erau, la acea vreme, în mare parte, necunoscuți, dar serialul i-a propulsat rapid în atenția altor regizori. Ron Livingston, Damien Lewis, James McAvoy, Michael Fassbender, Andrew Scott, Tom Hardy și David Schwimmer (probabil cel mai cunoscut dintre ei, datorită serialului „Friends”), au făcut parte din distribuția stelară a miniseriei, scrie collider.com.

Totuși, în pofida acestui casting fabulos, una din cele mai interesante povești se referă la un actor care nu a fost distribuit în serial.

Acestuia i s-a oferit un rol minor, dar a fost concediat de regizorul episodului în care urma să joace, nimeni altul decât Tom Hanks. Actorul a fost certat de Hanks, care i-a spus că are „o privire moartă”. Hanks i-a dat altcuiva rolul, dar ce nu știa marele actor este că această concediere va avea un ecou în viitor.

Citește și: Premiat cu două Oscaruri, Tom Hanks crede că a făcut doar 4 filme „suficient de bune” în toată cariera

Cine a fost concediat din „Band of Brothers”?

E vorba de comedianul Connor Ratliff, cunoscut pentru rolurile din „Search Party”, „The Marvelous Mrs. Maisel” și „The George Lucas Talk Show”.

Ratliff a fost entuziasmat, în anul 2000, că va juca în „Band of Brothers”. A obținut rolul soldatului Zielinski, subalternul maiorului Winters (Lewis), care este trimis să aducă mâncare pentru Winters și căpitanul Nixon (Livingston) în episodul 5, „Crossroads”. Speranțele lui Ratliff au fost spulberate însă în ultima clipă.

Cu o zi înainte de filmare, Ratliff a primit un telefon de la agentul său: „Ia un tren și vino la Londra! Tom Hanks a văzut proba pentru rol și crede că ai „privirea moartă”.”

Ratliff a ajuns repede la Londra, pentru a da probă chiar în fața lui Hanks. Actorul a citit scena alături de un asistent (care s-ar fi descurcat slab, spune Ratliff) și i-a mulțumit lui Hanks pentru că a venit să-l vadă. După câteva minute, directorul de casting l-a anunțat pe Ratliff că a fost respins.

Aceasta a fost una din cele mai urâte zile din viața sa, a mărturisit Ratliff. În ianuarie 2020, acesta a lansat podcast-ul „Dead Eyes”, pentru a investiga situația care l-a adus în fața eșecului respectiv. „Caut răspunsuri la întrebări idioate”, a spus acesta.

În decursul celor 30 de episoade ale podcast-ului, Ratliff a discutat cu actori din „Band of Brothers”. Emisiunea a fost inclusă în „Best Podcasts of 2020”.

Citește și: Motivul pentru care Tom Hanks a refuzat să zboare în spațiu: „Mă descurc bine, dar nu plătesc o astfel de sumă…”

A răspuns Tom Hanks?

Colin Hanks, fiul lui Tom Hanks, a apărut în episodul 6, sezonul 3 al podcast-ului. În 10 martie 2022, „Dead Eyes” a prezentat un episod de 90 de minute cu regizorul care l-a concediat pe Ratliff, în urmă cu 20 de ani.

Tom Hanks a oferit răspunsuri sincere și s-a arătat îngrijorat de posibilele traume pe care Ratliff le-ar fi suferit din cauza lui.

Hanks ar fi spus, într-adevăr, că Ratliff are „privirea moartă” și a recunoscut acest lucru. „Oricine are o poveste cu ochi morți”, spune Ratliff în primul episod al podcast-ului său.

„Din câte știu, eu sunt singurul implicat care își mai aduce aminte de acest incident”, afirmă Ratliff în intro-ul emisiunii respective.

Sursa foto: youtube

Recomandarea video

Mediafax
Surse: Percheziții la casa în care a trăit Rodica Stănoiu
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Accident produs la nici două ore de la deschiderea Autostrăzii Moldovei: două persoane rănite
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?