Prima pagină » Magazin » Top cinci al celor mai INFLUENTE figuri regale în MODĂ. Ducesa Catherine de Cambridge, pe primul loc

Top cinci al celor mai INFLUENTE figuri regale în MODĂ. Ducesa Catherine de Cambridge, pe primul loc

Ducesa Catherine de Cambridge, soția prințului William al Marii Britanii, a fost desemnată cea mai influentă figură regală din modă, potrivit unui top realizat de compania eBay, informează Evening Standard.

Ducesa Catherine a influențat cel mai mult alegerile vestimentare ale clienților acestei platforme online, potrivit unui raport anual al companiei.

În ultimul an, cu ținutele pe care le-a purtat în timp ce era însărcinată cu prințul Louis, născut pe 23 aprilie, aceasta a generat cele mai multe căutări online pe platformă, comparativ cu oricare alt membru al familiei regale britanice.

Astfel, căutările privind paltoanele dedicate femeilor însărcinate s-au triplat din noiembrie 2017, când ducesa a anunțat că va avea un al treilea copil. În aprilie, căutările privind ținutele realizate de designerul Jenny Packham aproape s-au dublat după ce ducesa a apărut într-o rochie roșie pentru a-l prezenta lumii pe prințul Louis.

Pe poziția a doua în acest top s-a situat ducesa Meghan de Sussex, cunoscută pentru preferința sa pentru hainele cu guler bărcuță. Influența ei în materie de modă a cunoscut punctul culminant imediat după nunta sa și a prințului Harry, care a avut loc pe 19 mai. Ducesa a ales o rochie de mireasă marca Givenchy, generând o creștere cu 60% a căutărilor pentru acest designer pe platforma eBay.

De asemenea, rochia Stella McCartney pe care a purtat-o la recepția de nuntă a dublat căutările pentru acest brand, la fel și ținuta Carolina Herrera pe care a ales-o pentru evenimentul Trooping the Colour din luna iunie.

Rob Hattrell, vicepreședinte eBay Marea Britanie, a spus: „În timp ce Meghan a fost clar principalul subiect al publicațiilor de modă de anul acesta, stilul unic al lui Kate influențează cumpărăturile pe eBay de la nunta sa din 2011”.

Pe poziția a treia în acest top s-a situat prințesa Charlotte, în vârstă de trei ani, fiica prințului William și a ducesei Catherine. Coroana cu flori pe care a purtat-o la nunta ducesei Meghan, unde a fost domnișoară de onoare, a generat o creștere de 60% a căutărilor pentru produse similare.

Topul 5 este completat de fratele mai mare al prințesei Charlotte, prințul George, în vârstă de cinci ani, pe poziția a patra, și de regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii.

Foto: Hepta

Recomandarea video

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Românii și preferințele culinare: Care oraș din România este „capitala șaormei”?