Prima pagină » Magazin » Topul actorilor ale căror filme au generat cele mai mari încasări în 2014

Topul actorilor ale căror filme au generat cele mai mari încasări în 2014

Topul actorilor ale căror filme au generat cele mai mari încasări în 2014
Jennifer Lawrence ocupă primul loc în topul actorilor ale căror filme au generat cele mai mari încasări în 2014, potrivit unui clasament anual realizat de editorii revistei Forbes, informează contactmusic.com.

Actrița americană, în vârstă de 24 de ani, a apărut în două dintre filmele cu încasări considerabile în acest an – „Jocurile foamei: Revolta – Partea I/ The Hunger Games: Mockingjay Part 1” și „X-Men: Viitorul este trecut/ X-Men: Days of Future Past”, care au generat împreună venituri de 1,4 miliarde de dolari pe plan mondial.

În februarie 2015, Jennifer Lawrence va putea fi văzută pe marile ecrane în Statele Unite ale Americii în filmul „Serena”, în care actrița joacă din nou alături de Bradley Cooper, colegul ei de pe afișul peliculei „Scenariu pentru happy-end/ Silver Linings Playbook”. Pentru evoluția ei din acel film, artista americană a fost recompensată cu premiul Oscar la categoria „cea mai bună actriță în rol principal”. De asemenea, Jennifer Lawrence a avut succes și în topul US Billboard cu piesa „The Hanging Tree”, un cântec inclus pe coloana sonoră a filmului „Jocurile foamei: Revolta – Partea I”, care a ajuns până pe locul al 12-lea în prestigiosul top muzical american.

Actorul Chriss Pratt, starul filmului „Gardienii galaxiei/ Guardians of the Galaxy”, ocupă locul al doilea, întrucât filmele sale au generat venituri totale de 1,2 miliarde de dolari. Lungmetrajul „Gardienii galaxiei”, inspirat din universul benzilor desenate Marvel, a fost filmul cu cele mai mari încasări din Statele Unite ale Americii și a obținut venituri totale de 772 milioane de dolari pe plan mondial. Chriss Pratt s-a remarcat și în animația „Marea aventură Lego/ The Lego Movie”, o altă surpriză plăcută în box office-ul mondial al acestui an. Starul american va putea fi văzut în al patrulea film din franciza „Jurassic Park”, care va fi lansat pe marile ecrane pe 12 iunie 2015.

Scarlett Johanssen completează podiumului, clasându-se pe locul al treilea, cu încasări totale de 1,18 miliarde de dolari aduse de trei pelicule de succes în 2014: „Căpitanul America: Războinicul iernii/ Captain America: The Winter Soldier”, „Lucy” și „Pe sub piele/ Under the Skin”.

Recomandarea video

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?