Topul celor mai profitabili actori de la Hollywood
Actrița americană Emma Stone ocupă primul loc în topul Forbes al celor mai profitabili actori de la Hollywood din 2013, informează contactmusic.
Topul Forbes al celor mai profitabili actori compară salariile primite de vedetele hollywoodiene cu încasările obținute de filmele în care acestea au jucat roluri principale în 2013.
Potrivit editorilor revistei Forbes, 2013 a fost un an al femeilor din acest punct de vedere, întrucât primele patru poziții din acest top sunt ocupate de actrițe.
Emma Stone ocupă prima poziție în clasamentul Forbes al celor mai profitabili actori de la Hollywood, întrucât filmele în care a jucat în acest an au generat venituri de 80,7 dolari pentru fiecare dolar care i-a fost plătit sub formă de onorarii. Emma Stone a putut fi văzută în acest an în special în filmul „The Amazing Spider-Man”, un lungmetraj care a obținut încasări de 750 de milioane de dolari pe plan mondial.
Actrița Mila Kunis ocupă locul al doilea în acest clasament, generând încasări de 68,7 dolari pentru fiecare dolar cu care a fost plătită. Mila Kunis s-a remarcat în acest an în blockbusterurile „Ted” și „Oz the Great and Powerful”. Notorietatea ei s-a intensificat după ce Mila a fost desemnată „cea mai sexy femeie a anului 2013” de o serie de reviste de renume precum Esquire și FHM, dar și datorită relației sale cu Ashton Kutcher.
Jennifer Lawrence se află pe locul al treilea, cu venituri de 68,6 dolari pentru fiecare dolar pe care l-a primit de la producătorii de la Hollywood. Lăudată în mod constant pentru atitudinea ei pozitivă în calitate de model al tinerelor americane, protagonista francizei „The Hunger Games” a câștigat premiul Oscar în 2013 pentru rolul din „Silver Linings Playbook”, iar interpretarea ei strălucită din „American Hustle” are toate șansele să îi aducă o nouă nominalizare la Oscarul din 2014.
Natalie Portman ocupă locul al patrulea cu venituri de 31,3 dolari pentru 1 dolar primit, iar locul al cincilea este ocupat de actorul Dwayne „The Rock” Johnson care a generat venituri de 31,1 dolari pentru fiecare dolar care i-a fost plătit.
Topul 10 al celor mai profitabili actori de la Hollywood este completat de Daniel Craig (25,6 dolari pentru 1 dolar plătit), Russell Crowe (25,6 dolari pentru 1 dolar plătit), Kristen Stewart (25 dolari pentru 1 dolar plătit), Robert Pattinson (23,5 dolari pentru 1 dolar plătit) și Taylor Lautner (21,4 dolari pentru 1 dolar plătit).
La polul opus, potrivit unui alt top făcut public de Forbes la începutul lunii decembrie, se află Adam Sandler, ale cărei filme obțin profituri de doar 3,4 dolari pentru fiecare dolar plătit actorului american.