Topul facultăților cu cele mai bune oportunități de angajare

Topul facultăților cu cele mai bune oportunități de angajare
Publicat: 11/07/2016, 14:09
„Politehnica, Cibernetica, Limbile Străine și chiar Medicina sunt acele facultăți care garantează absolvenților că vor găsi foarte ușor un job odată cu terminarea studiilor sau chiar din perioada acestora. În plus, acești tineri sunt și cel mai bine plătiți, încă din primul an de activitate”, a declarat Raluca Peneș, HR Coordinator Smartree.
Astfel, potrivit afirmațiilor sale, salariul unui absolvent al unei facultăți cu profil IT poate începe de la 3.500-4.000 lei net. În ceea ce îi privește pe absolvenții de Limbi Străine, cei care vor avea salarii foarte mari încă de la primul job vor fi cunoscătorii de limbi exotice. Astfel, comparativ cu vorbitorii de engleză, franceză sau italiană, ale căror salarii pot începe de la 2.000 lei net, vorbitorii de limbi străine exotice pot ajunge la un venit lunar de 4.000 lei net.
„Dezvoltarea pieței locale de outsourcing pe mai multe domenii a adus această nevoie de vorbitori de limbi străine cât mai diverse. Astfel, un tânar care vorbește fluent suedeză, daneză, norvegiană, arabă, japoneză sau chineză nu va căuta pentru multă vreme un job”, a mai spus Raluca Peneș.
O altă categorie de absolvenți de care piața muncii are mare nevoie sunt medicii. Aceștia au mai multe opțiuni după ce termină facultatea, având posibilitatea de a se orienta către sistemul de sănătate de stat, dar și către sectorul privat. Acesta include spitalele și clinicile private, în care nivelul de remunerație este mult mai atractiv decât în cazul celor de stat, dar și companiile farmaceutice.
Și absolvenții de Agronomie au, în acest moment, șansa de a găsi într-un timp foarte scurt un job plătit foarte bine datorită numărului mare de investitori și a dezmorțirii activității pe acest segment.
Ce absolvenți au dificultăți în găsirea unui job
Pe de altă parte, facultățile ai căror absolvenți au mari probleme în a-și găsi un job sunt cele al căror profil nu este bine structurat. În aceste instituții de învățământ metodologia nu este coerentă și nu există nicio specializare pe care absolvenții se pot baza după absolvire.
„Se predau informații din multe domenii, dar nu se pune accent pe ce profesii se pot angaja tinerii absolvenți sau care sunt etapele unei cariere, care trebuie parcurse în mod corect. Astfel de exemple de facultăți sunt cele care nu au specializare strictă pe un anumit domeniu, precum Management sau Inginerie Economică”, a menționat Peneș.
Dar există și facultăți foarte specializate, care nu oferă o perspectivă de angajare foarte bună în acest moment, precum Arhitectura sau Geologia.
Citește în continuare pe BM.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Cum a fost găsit, de fapt, Andrei Versace de către anchetatori. Prietenii cunoscutului influencer nu...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
TOP 3 cele mai ieftine SUV-uri noi cu transmisie automată. Mașini cu un preț imbatabil...
Cine îl va înlocui pe Joe Biden? Numele cele mai importante ce ar putea să...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
Doliu național. S-a stins un titan al muzicii românești: A dus numele țării pe toate...
Oana Cuzino, victorie în procesul deschis Primăriei Capitalei. Ar putea încasa o sumă uriașă
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
EXCLUSIV! Prietena lui Andrei Versace, dezvăluiri cutremurătoare după moartea lui: ”Nu și-a pus capăt zilelor!...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Oamenii de știință au descoperit, în sfârșit, cheia pentru combaterea cancerului pancreatic