TOPUL FORBES al celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viață

Publicat: 25 10. 2012, 12:24
Actualizat: 26 03. 2019, 15:29

Actrița americană Elizabeth Taylor l-a depășit pe Michael Jackson și ocupă prima poziție în topul celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viață, au anunțat, miercuri, editorii revistei Forbes, citați de Reuters.

Fondul care administrează averea lăsată de celebra actriță americană, decedată în 2011, a obținut în ultimele 12 luni venituri de 210 milioane de dolari. Cea mai mare parte din această sumă provine din vânzarea la licitație a bijuteriilor, rochiilor și operelor de artă care au aparținut artistei.

Michael Jackson, care a murit în iunie 2009 și a ocupat pentru doi ani consecutiv primul loc în acest top, a coborât pe poziția a doua, cu venituri de 145 de milioane de dolari.

Locul al treilea este ocupat de cântărețul Elvis Presley, cu 55 de milioane de dolari.

Pe lângă licitația Taylor, care a generat încasări totale de 184 milioane de dolari, actrița Liz Taylor, care a murit în martie 2011, la vârsta de 79 de ani, a câștigat alte 75 de milioane de dolari din comercializarea liniei ei de parfumuri White Diamonds.

„Restul banilor vin din vânzarea unor proprietăți și din redevențe provenind din filmele cu Elizabeth Taylor. După «Cleopatra», vedeta a negociat foarte inteligent cu producătorii de la Hollywood și a primit 10% din încasările generate de fiecare film în care a jucat”, au explicat editorii revistei Forbes.

Deși Elizabeth Taylor l-a „detronat” pe Michael Jackson în acest an, specialiștii de la Forbes consideră că starul pop își va recâștiga această poziție anul viitor, grație unor venituri considerabile obținute din vânzările muzicale și alte redevențe.

Creatorul american de benzi desenate Charles Schulz, decedat în 2000, ocupă locul al patrulea, cu venituri de 37 de milioane de dolari.

Locul al cincilea a revenit cântărețului de muzică reggae Bob Marley, cu venituri de 17 milioane de dolari.

Topul 10 al celor mai bogate vedete care nu mai sunt în viață este completat, în ordine, de cântărețul John Lennon (12 milioane de dolari), actrița Marilyn Monroe (10 milioane de dolari), savantul Albert Einstein (10 milioane de dolari), scriitorul american Theodor Seuss Geisel (9 milioane de dolari) și actorul Steve McQueen (8 milioane de dolari).

Editorii revistei Forbes țin cont în realizarea acestui top de încasările generate de o vedetă decedată, care a „câștigat” cel puțin 6 milioane de dolari în perioada octombrie 2011 – octombrie 2012.