Tori Amos concertează la București pe 19 iunie
Evenimentul este inclus în turneul de promovare a noului album, „Unrepentant Geraldines”, care va fi lansat în primăvara acestui an.
Cu opt nominalizări la premiile Grammy, Tori Amos este una dintre cele mai talentate artiste de pe scena internaționala, stilul său fiind greu de încadrat într-un singur gen muzical. Piano rock, alternative rock, art pop, art rock, electronic, clasic, baroque pop sunt doar câteva dintre elementele care definesc identitatea sa artistică născută dintr-o colaborare firească între pregătirea riguroasă în muzica clasică (vocea ei atinge registrul de mezzosoprana) și spirit inovator (ea fiind unul dintre puținii artiști de rock alternativ care au folosit pianul ca instrument principal).
Află mai multe știri despre evenimentele viitoare pe pagina de Facebook „Unde mergem”.
Interpretă, compozitoare și producătoare, Tori Amos este un muzician complex, care, potrivit revistei Rolling Stone, se înscrie printre primii cinci cei mai buni artiști live ai lumii, având nu mai puțin de 13 turnee internaționale și peste 1.000 de concerte susținute de-a lungul carierei.
Tori Amos a început să cânte la pian de la o vârstă fragedă, la 5 ani scriindu-și deja primele creații instrumentale. La 13 ani susținea concerte în baruri și cluburi, însoțită de tatăl ei, însă primii pași spre o carieră profesională i-a făcut în 1977, când a câștigat un concurs de tinere talente, urmat, în 1980, de un prim single, o compoziție realizată împreună cu fratele ei. În 1986 a luat naștere proiectul Y Kant Tori Read, o trupă în care Tori îl avea alături și pe toboșarul Matt Sorum, viitor membru Guns N’ Roses și Velvet Revolver. Însă, după numai un album, grupul s-a destrămat, artista fiind obligată de casa de discuri să lanseze un nou material. Astfel a apărut primul albumul solo, „Little Earthquakes”, realizat în colaborare cu Doug Morris (fost CEO al Universal Music și actual președinte și CEO al Sony Music) – care s-a transformat într-un prim pas spre succes.
Următorii ani au purtat-o pe Tori Amos prin multiple experiențe muzicale, înregistrând un album într-o biserică („Boys For Pele”), experimentând cu sonorități dance-electronice („Choirgirl Hotel” și „To Venus and Back”) și inovații stilistice („Strange Little Girls” – un album de coveruri în care piesele originale scrise de bărbați sunt reinterpretate din perspectivă feminină), eliberându-și alter ego-ul într-un album concept („Scarlet’s Walk”).
La sfârșitul anului 2011, artista a lansat primul ei album de muzică clasică, „Night of Hunters”, un tribut adus compozitorilor J. S. Bach, F. Chopin, C. Debussy, E. Granados, E. Satie și F. Schubert.
Doi ani mai târziu a urmat un alt proiect ambițios, musical-ul „The Light Princess”, realizat alături de scriitorul Samuel Adamson. Producția a avut premiera la Teatrul Național din Londra și a fost deja nominalizată la premiul pentru cel mai bun musical la UK Evening Standard Drama Awards.
Single-uri de succes, precum „Crucify”, „Silent All These Years”, „God”, „Cornflake Girl”, „Caught a Lite Sneeze”, „Professional Widow”, „Spark”, „1000 Oceans”, „Flavor” și „A Sorta Fairytale”, i-au adus artistei numeroase nominalizări și premii, de la MTV Video Music Award până la Echo (prestigioasa distincție din muzica clasică). Albumele sale s-au vândut în aproximativ 12 milioane de copii.
„Unrepentant Geraldines” este cel de-al 14-lea material de studio al artistei și va fi lansat în primăvara aceasta, urmând să fie promovat printr-un nou turneu mondial, care va debuta pe 7 mai, în Dublin, și va include show-uri în Londra, Paris, Berlin, Amsterdam, Moscova, dar și București.
Biletele pentru concertul de la București vor fi puse în vânzare vineri, pe www.myticket.ro, și apoi în magazinele Diverta, Magazinul Muzica, Librăria Mihai Eminescu și la casa de bilete a Sălii Palatului. Biletele vor costa 95 de lei, 120 de lei, 150 de lei, 175 de lei și 245 de lei, în funcție de distanța față de scenă.