Prima pagină » Magazin » TOT MAI SUS. Japonezii încep primele teste cu un viitor LIFT SPAȚIAL

TOT MAI SUS. Japonezii încep primele teste cu un viitor LIFT SPAȚIAL

TOT MAI SUS. Japonezii încep primele teste cu un viitor LIFT SPAȚIAL
Lansarea rachetelor este dificilă, procesul este costisitor, navele au nevoie de o cantitate mare de combustibil și poluează atmosfera. Însă o idee ce pare scoasă din filmele SF ar putea rezolva toate aceste probleme: inginerii japonezi sunt în punctul de testare a unui lift de pe Pământ către spațiu.

Pe 11 septembrie, o echipă din cadrul Universității Shizouka va lansa un model la scală a liftului către orbita Pământului. Conform Science Alert, întregul sistem este practic alcătuit dintr-un mic satelit de 10 centimetri legat la un cablu de 10 metri din oțel.

O cutie motorizată va călători de-a lungul cablului, între cei doi sateliți, în timp ce camerele de pe acesta vor monitoriza progresul. „Va fi primul experiment de testare a mișcării unui lift în spațiu”, a declarat purtătorul de cuvânt al universității. 

Inginerii visează la un astfel de progres de mai bine de 100 de ani, de când cercetătorul rus Konstantin Tsiolkovsky a venit cu această idee după ce a văzut Turnul Eiffel în 1895. Tehnologia a apărut în multiple filme SF de-a lungul timpului.

Citește continuarea pe Descoperă.ro!

Recomandarea video

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Han van Meegeren și operele lui Vermeer. Maestrul falsificator care i-a păcălit pe naziști