Totul despre Dolores O’Riordan. Povestea impresionantă a solistei The Cranberries. Diagnosticul dur care i s-a pus în 2017
Dolores O’Riordan se afla la Londra pentru o sesiune de înregistrări.
Impresarul cântăreței irlandeze a declarat că, deocamdată, nu există detalii despre circumstanțele decesului.
„Rudele sunt devastate de această veste și au cerut să fie lăsate în pace în această perioadă dificilă”, a declarat impresarul, citat de publicațiile Irish Times și The Sun.
Dolores Mary Eileen O’Riordan, născută pe 6 septembrie 1971, în Irlanda, era cântăreață și compozitoare. A fost solista trupei rock The Cranberries timp de 13 ani, înainte ca aceasta să ia o pauză, în 2003, până în 2009, când membrii formației s-au reunit.
Primul său album solo, „Are You Listening?”, a fost lansat în mai 2007 și a fost urmat de „No Baggage”, în 2009.
De asemenea, O’Riordan a făcut parte din juriul emisiunii difuzate pe postul RTÉ „The Voice of Ireland”, în sezonul 2013/14.
Dolores O’Riordan a fost căsătorită cu tour managerul trupei The Cranberries, Don Burton, timp de 20 de ani, în perioada 1994 – 2014. Cuplul a avut trei copii, Taylor Baxter, născut în 1997, Molly Leigh, născută în 2001, și Dakota Rain, născută în 2005.
O’Riordan a fost diagnosticată cu tulburare bipolară în mai 2017. Acesta a fost și motivul pentru care, în 2014, cântăreața a lovit și scuipat un polițist pe un aeroport din Irlanda.
Trupa irlandeză The Cranberries a dominat anii 1990, alături de legende ca Pearl Jam, Smashing Pumpkins și Nirvana.
Grupul a luat naștere în 1989, sub numele inițial de The Cranberry Saw Us. Pe lângă rockul alternativ, trupa abordează și stilurile indie pop și punk, cu influențe de folk irlandez. Și-a câștigat faima cu albumul „Everybody Else Is Doing It, So Why Can’t We?” (1993), care s-a vândut în cinci milioane de copii în întreaga lume. Lansarea albumului de debut a fost urmată de un turneu american.
Concertele live impun difuzarea piesei „Linger” în heavy-rotation pe canalul MTV. Până la sfârșitul anului, melodia devine un hit, urmează single-ul „Dreams”, care consolidează ascensiunea albumului de debut al trupei Cranberries. Trupa intră brusc în atenția caselor de discuri, iar negocierile se încheie prin semnarea unui contract cu Island Records.
Un an mai târziu, în 1994, Dolores O’Riordan se căsătorește cu tour managerul trupei, Don Burton. Apare al doilea album al trupei, „No Need to Argue”, produs de Stephen Street, care debutează pe locul al șaselea în topurile americane. „No Need to Argue” depășește succesul albumul de debut și câștigă trei discuri de platină, cu hituri îndelung difuzate precum „Zombie” și „Ode to My Family”. În 1995 urmează alte două single-uri, „I Can’t Be With You” și „Ridiculous Thoughts”, iar albumul câștigă cinci discuri de platină în Canada, unul în Elveția și șapte în SUA. Trupa The Cranberries este pe culmile succesului.
Concomitent, apar însă primele zvonuri că Dolores O’Riordan intenționează să părăsească formația pentru a urma o carieră solo. Trupa neagă vehement și Cranberries intră în studio pentru un al treilea album, realizat în colaborare cu producătorul Bruce Fairbairn, un vechi colaborator al celor de la Aerosmith. „To the Faithful Departed” este lansat în 1996, înregistrând un loc secund în UK Album Chart și locul al patrulea în topul Billboard 200. Primul single, „Salvation”, suscită același interes ca hiturile anterioare al trupei – ajunge numărul 1 în topul Modern Rock Tracks chart din Billboard Magazine. Grupul anulează însă un turneu programat în Australia și Europa, determinând reapariția zvonurilor legate de plecarea solistei Dolores O’Riordan.
Trei ani mai târziu, în 1999, The Cranberries își lansează cel de-al patrulea album de studio, „Bury the Hatchet”, cuprinzând hituri precum „Promises”, „Animal Instinct”, „Just My Imagination” și „You & Me”. Încep un turneu modial care durează până în vara anului 2000, de departe cel mai mare și mai răsunător din cariera trupei. Anul 2000 este cel în care apare un album „greatest hits” – „Stars – The Best of 1992 – 2002”. Doi ani mai târziu, trupa The Cranberries susține din nou un scurt turneu european, iar în 2003 cântă în deschiderea mai multor show-uri ale trupei The Rolling Stones.
În septembrie 2003, membrii trupei anunță că vor lua o pauză pentru a se concentra pe proiecte solo. De-atunci, solista Dolores O’Riordan a colaborat la numeroase proiecte muzicale și a scos două albume, Noel Hogan a început un nou proiect intitulat Mono Band, urmat de formarea trupei Arkitekt alături de Richard Walters, iar Fergal Lawler a colaborat cu The Low Network, Walter Mitty și The Realists, The Last Days Of Death Country, atât ca muzician, cât și ca producător.
Dolores O’Riordan (voce), Noel Hogan (chitară), Mike Hogan (bas) și Fergal Lawler (tobe) au cântat împreună din nou, pentru prima oară, la începutul anului 2009, lucru care i-a făcut să înțeleagă cât de mult și-au lipsit unii altora. Au revenit în formula de grup pentru un turneu în Europa și Statele Unite ale Americii. 2010 a marcat și lansarea unui nou album, după ce, în 2009, grupul The Cranberries a sărbătorit 20 de ani de activitate muzicală.
Cel de-al șaselea album al formației a fost lansat în 2012, an în care The Cranberries a cântat și în România.
„Something Else”, un album care cuprinde cântece mai vechi înregistrate cu Irish Chamber Orchestra, a fost lansat în aprilie 2017.
Trupa The Cranberries are în palmares peste 40 de milioane de discuri vândute la nivel mondial, 4 albume în Billboard 200 („Everybody Else Is Doing It, So Why Can’t We?”, „No Need To Argue”, „To the Faithful Departed and Bury the Hatchet”) și opt single-uri în topul Modern Rock Tracks chart din Billboard Magazine, barometrul industriei muzicale internaționale.