TRADIȚII ȘI OBICEIURI NEOBIȘNUITE DE CRĂCIUN: „Pițăratul”, „Butea” și „Oleleul”

În Ajun de Crăciun, când casa-i curată, bradul împodobit, iar gospodinele scot din cuptor cozonacii și bucatele tradiționale acestei sărbători, la ferestre încep să răsune colindele tradiționale românești. Deși diferite de la o zonă la alta a țării, datinile Crăciunului au rădăcini similare. Unele vestesc Nașterea Mântuitorului, altele însă amintesc de ritualurile arhaice din preajma solstițiului de iarnă. Oricum ar fi însă, colinda și celelalte tradiții specifice fiecărei regiuni sunt încă vii și apreciate deopotrivă de copii, tineri și bătrâni.

„Conform tradiției, cele mai ample și specifice și deosebit de valoroase tradiții țin de fenomenul colindatului”, a explicat pentru gândul Doina Ișfănoni, etonolog la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

„Fenomenul este foarte prezent în Transilvania, în Banat, Dobrogea și Muntenia, și aduce în atenție toate formele de folclor: muzical, literar, are și elemente de folclor coregrafic, fiindcă sunt cete care au și dansuri la finalul colindatului, mai ales în casele unde sunt fete nemăritate… El are încă, din punct de vedere al semnificației, o dublă valoare: pe de-o parte este una din modalitățile arhaice precreștine, închinate vechilor ritualuri din preajma solstițiului de iarnă, dedicate muncii omului și Soarelui ca principal patron al vieții pe Pământ, însă și acela al ajutorului dat tuturor formelor de viață de a se dezvolta și atunci, pentru fiecare ocupație există colinde specifice – sunt colinde de agricultori, de păstori, de pescari. Pe de cealaltă parte, sunt acele tipuri de cântări religioase, de imnuri, pe care Biserica, odată cu Nașterea Lui Hristos, le aduc în atenție. Spre exemplu, colinda maramureșană este religioasă, ea nu prea are legătură cu formele vechi de colindat pe care le regăsim în Hunedoara, Alba, Ialomița sau Dobrogea, care sunt colindele lui Crăciun și în care se vorbește despre geneza lumii. Așadar, colinda împletește partea precreștină de slăvire a omului și a universului cu partea cealaltă a Nașterii Lui Hristos, de glorificare, de slăvire a Celui ce se naște pentru a ne izbăvi de rele„, a mai explicat ea.

„Porcul nu are nicio legătură cu creștinismul”

Cel mai bine păstrate și încă respectate obiceiuri de Crăciun pot fi întâlnite zilele acestea în Hunedoara, Alba, în unele sate din Banat, Ialomița, Dobrogea și Maramureș.

Spre exemplu, în satul Limba, din județul Alba, se păstrează încă un vechi obicei: „Pițăratul”. Denumirea vine de la „pițărău”, colacul pe care cei mici îl primesc atunci când merg la colindat. El este făcut din aluatul care rămâne de la pâine sau de la cozonaci.

FOTO: Mediafax (Ghiță Porumb)

Cei mici se aducă în curtea primei case din sat, cu câte o trăistuță atârnată de gât, și le adresează gazdelor strigături specifice. Gazdele îi întâmpină cu un coș plin cu bomboane, ciocolată sau fructe și apoi le aruncă pe toate în curte, așa încât colindătorii își umplu singuri trăistuțele, cu pot aduna. Potrivit obiceiului, micuții pițărăi sunt însoțiți de părinți, cărora gazdele le oferă vin fiert. Astfel, pițăratul marchează și începutul colindatului în satul Limba, căci după pițărăi pornesc din casă în casă cetele de colindători, care primesc bani în schimbul colindelor interpretate. Și colindatul se face după un anumit ritual: cetele de flăcăi colindă fetele din sat, care îi servesc cu vin și colaci, iar familiile tinere își colindă părinții, nașii și neamurile mai în vârstă, potrivit Mediafax.

„Colacul reflectă chinul bobului de grâu, despre care se spune că poartă chipul lui Hristos. El se transformă în colac pe masă – sau în cozonac și alte prăjituri cu aluat -, întruchipând rodnicia Pământului – de aceea e și rotund -, dar și trupul Lui Hristos„, a explicat Doina Ișfănoni. „Pe masa de Crăciun sunt și băuturi: nu lipsește vinul, uneori chiar și strugurele care, înainte, se păstra încă de la recoltare ca un «trofeu». De asemenea, se regăsesc și o mulțime de roduse de carmangerie, – deși știm bine, porcul nu are nicio legătură cu creștinismul, mai ales în lumea iudaică, unde el era repudiat -, fiindcă porcul era în vremurile antice expresia rodniciei, a bogăției pe care o poți obține”, a completat etnologul.

FOTO: Mediafax (Ghiță Porumb)

În zona Blajului, de peste o sută de ani se păstrează un alt obicei de Crăciun: cel al Crailor. La Sâncel, el începe odată cu postul Crăciunului, când tineri cu vârste între 15 și 20 de ani, aleși pentru a duce mai departe tradiția, încep să pregătească, la biserică, o scenetă biblică, legată de întâlnirea dintre regele Irod și cei trei magi sau „crai”, de nașterea lui Iisus, dar și de uciderea celor 14.000 de prunci din ordinul împăratului. În ziua de Crăciun, sceneta se joacă în biserica satului, iar apoi, până în 27 decembrie, de Sfântul Ștefan, este prezentată de colindători pe la casele sătenilor, ei fiind răsplătiți cu vin, cozonaci sau bani.

Și tinerii din Cunța reiau un alt vechi obicei legat de Crăciun, numit „Butea”. Ei se adună în seara de Ajun în „oastea Domnului”, își aleg un „primar” și pleacă cu „butea”. Purtând pălării împodobite cu pene, tinerii colindă pe la casele sătenilor și primesc prăjituri, bani și vin într-o damigeană mare, de unde și numele obiceiului. Băieții invită fetele nemăritate la o petrecere care are loc după Crăciun, tradiția spunând că aceasta se ținea în casa celui mai gospodar dintre localnici. În prezent, totul se desfășoară la Căminul Cultural.

„Colinda este poate cea mai reprezentativă formă de manifestare a tradiției românești”

Colindatul este cel mai întâlnit obicei și în satele din Bistrița-Năsăud. Potrivit tradiției, el începe în dimineața din Ajunul Crăciunului, când pleacă la colindat copiii. Sătenii își țin porțile larg deschise, pentru a arăta că așteaptă și primesc colindători, iar aceștia sunt răsplătiți cu bani, prăjituri, bomboane sau fructe. După ce se înserează, este rândul tinerilor să pornească la colindat, ei mergând pe la casele colegilor de școală și prietenilor. Abia după ce se înnoptează merg la colindat și adulții, care încep prin a-i colinda pe preot, pe primar și pe alți oameni de vază, fiind poftiți la masă, serviți cu prăjituri și vin. Colindatul se prelungește și în ziua de Crăciun, când sunt vizitate rudele.

Tot în Bistrița-Năsăud se merge cu „Turca” sau „Capra”, cu „Viflaimul”, „Irozii” sau „Steaua”. „Turca” sau „Capra” e jucată de doi băieți, unul fiind acoperit cu o pătură din care iese un bot de capră, din lemn. El ține ritmul muzicii și face capra să clămpănească din fălcile de lemn, iar cel de-al doilea cântă din fluier. La final, gazda plătește colinda cu bani, pe care capra îi prinde cu gura.

„Viflaimul” se mai păstrează doar în unele localități din zona de câmpie a județului Bistrița-Năsăud și presupune reproducere unor scene biblice, participanții fiind costumați în Iosif, Maria și păstori. Similare sunt obiceiurile „Irozilor”, unde personajele sunt Irod, doi ostași romani și cei trei magi, și „Steaua”, la care trei băieți ce îi întruchipează pe magi colindă cu „Trei crai de la răsărit”, iar cel din frunte poartă o stea din lemn cu cinci colțuri, împodobită cu panglici tricolore.

FOTO: Mediafax (Horia Tautan)

„De fapt, la Crăciun asistăm, datorită solstițiului de iarnă, la tot felul de comportamente ceremoniale, unele chiar ritualuri pe care toate civilizațiile vechi le-au avut, închinate soarelui„, a povestit etnologul Doina Ișfănoni pentru gândul.

„Totuși, și cele creștine și cele precreștine indirect se reflectă asupra omului, când, la finalul colindei, se spune «Și-o-nchinăm cu sănătate la gazdele noastre» și le numește și așa mai departe… Din acest punct de vedere, la Crăciun, colinda este poate cea mai reprezentativă formă de manifestare a tradiției românești. Este unanim recunoscută și alături de această impunătoare manifestare umană asistăm la ceea ce se numește din punct de vedere etnologic sincretismul lumii precreștine cu lumea creștină, în care o serie de simboluri străvesc se regăsesc. De pildă, simbolul luminii care amintește deopotrivă despre ritualurile soarelui, dar și de lumina care a condus magii în locul unde se năștea Iisus. De aici glorificare luminii și a stelei, de aici toată această preumblare a colindei în timpul nopții, în Ajun, și pentru că ziua liturgică începe prin slujbele de la miezul nopții, care anunță lumina ce se naște. Lumina înseamnă, de fapt, în toate simbolismele tradiționale și creștine și precreștine, șansa renașterii. Atât precreștinismul, cât și creștinismul, aduc în atenție pentru om, ca și pentru vegetație, șansa redefinirii sale. În fiecare an, avem șansa, odată cu moarte aparentă a naturii și dorința ca ea să renască, de a ne remodela și noi ființele din punct de vedere moral, spiritual„, a mai explicat ea.

În comuna Ilva Mare, în Ajunul Crăciunului, pornesc prin sat „belciugarii”, tineri costumați în capră, militar, urs, țigan, preot, jandarm, drac, doctor, mire și mireasă, care interpretează, în fiecare casă, o mică scenetă. Obiceiul nu este specific creștinismului, dar oamenii de pe Valea Ilvelor cred că gospodăria în care joacă „belciugarii” va fi una bogată în anul care vine, de aceea toată lumea îi așteaptă și îi răsplătește.

FOTO: Mediafax (Cristian Sabau)

În mod tradițional, sărbătorile de iarnă în Mărginimea Sibiului încep de la Sfântul Nicolae. Atunci, tinerii necăsătoriți din fiecare sat se adună și formează o ceată de feciori sau juni. Regulile cetei prevăd ca unul dintre tineri să fie conducătorul, el purtând numele de „jude”. Tinerii aleg o „gazdă”, unde se întâlnesc zilnic, până în Ajun de Crăciun, pentru a repeta colindele. În întreaga Mărginime, colindele pe care le repetă tinerii sunt asemănătoare, cu foarte puține influențe locale, existând însă colinde speciale pentru primar, pentru preot, pentru judele cetei și pentru fetele de măritat, potrivit Mediafax.

Întrunirea cetelor de juni de la Săliște, tradiție păstrată din anul 1895

În seara de Ajun, cetele de feciori colindă în toate casele satului, îmbrăcați în costume populare. Colindatul începe cu casa primarului și a preotului, după care feciorii pornesc din casă în casă, până dimineață, iar la final se duc direct la „ceată”, unde colindă „gazda”.

În prima zi de Crăciun, la prânz, cetele de feciori colindă în biserică, după încheierea slujbei, fiind ascultați de tot satul. În a patra zi de Crăciun, toate cetele din Mărginime, dar și din localități de dincolo de munți, din județele Vâlcea și Argeș, sunt invitate la întrunirea cetelor de juni de la Săliște, care se ține anual încă de la 1895, cu o singură întrerupere, de zece ani, după al Doilea Război Mondial. Fiecare ceată își prezintă jocurile tradiționale și mesajul, după care se prind cu toții în Hora Unirii.

FOTO: Mediafax (Ovidiu Dumitru Matiu)

În Ajunul Crăciunului, în satele din Maramureș primii care pleacă la colindat sunt copiii. Cu trăistuțele în gât, aceștia merg din casă în casă pentru a anunța nașterea Domnului, iar în schimbul colindei primesc de la gazde colaci, nuci, mere, iar acum, din ce în ce mai des, bani. Ei umblă cu „Steaua” sau cu „Capra”.

Tot în această regiune, un loc important îl ocupă „jocul moșilor”, la originea căruia ar sta ceremoniile cu măști din nopțile de priveghi, un ritual strămoșesc de cinstire a morților.

Și superstițiile persistă încă: nu se dă cu mătura de Crăciun, nu se spală rufe și nu se dă nimic cu împrumut. De asemenea, se dă de mâncare pe săturate animalelor din gospodărie, inclusiv câte o bucățică de aluat dospit, despre care se crede că le va feri de boli. În unele zone, se spune că dacă în seara de Ajun, animalele se culcă pe partea stângă, e semn că iarna va fi lungă și geroasă. Mai există și credința că aceia care plâng în Ajun vor plânge tot anul care vine, iar în dimineața de Crăciun este bine să te speli pe față cu apă de izvor în care se pune un bănuț de argint.

FOTO: Mediafax (Ghiță Porumb)

În unele localități dobrogene se merge cu „Struțul” – tradiționala „capră” are un veștmânt specific: o țesătură groasă din lână, de care sunt prinse legături de stuf, plantă care se găseșe din abundență pe malul lacurilor din Dobrogea. Tinerii necăsătoriți se grupează în cete și merg la colindat, pentru ei aceasta fiind o „etapă” pe care trebuie să o parcurgă în drumul spre maturitate. Repetițiile pentru colindat încept încă de pe 6 decembrie. Fiecare membru al grupului are atribuții clar delimitate, dar există și un conducător – „cap de ceată” -, care are grijă ca ritualurile să fie bine îndeplinite. De asemenea, fiecare ceată include un ajutor, un contabil, un țuicar, un pisic, o iapă, însă în Dobrogea de Sus nu se mai păstrează, ci numai în anumite regiuni din Oltina și Cohirleni.

Un obicei al zonei Măcinului este „Oleleul”, practicat în seara Ajunului de Crăciun de grupuri de flacăi ce bat cu tălăngile în pământ. Ei stau așezați în cerc sau semicerc în fața casei, acest lucru semnificând protecția gospodăriei respective, relatează presa locală.

Dubașii de pe Valea Mureșului, din județul Arad, colindă două zile fără întrerupere, după un obicei vechi de sute de ani. Îmbrăcați în porturi populare de iarnă și cu dube confecționate din piei de animale, cetele de colindători străbat ulițele satelor, oprindu-se și la Castelul Săvârșin. Dubașii au vârste cuprinse între 14 și 22 de ani.

Colindele nu au doar mesaje religioase, unele fiind adresate localnicilor. Există versuri destinate fetelor bune de măritat, iar astfel feciorii au ocazia să își exprime intențiile. Sătenii leneși au parte de colinde speciale, critice, în timp ce oamenii mai gospodari sunt lăudați.