Tragedia greacă. Copiii sunt duși la orfelinat ca să nu moară de foame
Sute de copii care provin din familiile din clasa de mijloc din Grecia au ajuns la orfelinate, după ce părinții lor au rămas fără slujbe din cauza crizei economice, scrie Daily Mail.
Tot mai mulți părinți din Grecia recurg la această măsură pentru că nu își mai pot permite să le asigure hrana zilnică necesară.
Reportajul din Daily Mail arată că în urma crizei economice, o treime dintre adulții din Grecia sunt șomeri, fiind cea mai mare rată a șomajului din Europa. Datele statisticie arată că economia țării scade cu cinci procente în fiecare an, iar salariile din sectorul privat au scăzut cu 30% în ultimii patru ani.
Zece la sută dintre copii greci sunt în pragul foamei, iar unii profesori propun eliminarea lecțiilor de educație fizică pentru că mulți copii nu sunt hrăniți cum trebuie. Daily Mail prezintă cazul unui cuplu de greci, Alexandros și Olga, ce au ales să-și ducă la orfelinat cei mai mari trei copii. Ambii părinți și-au pierdut slujbele cu doi ani în urmă. El livra pizza, ea lucra într-un magazin de sandwich-uri.
Cei trei copii stau în orfelinat de luni până vineri, iar în weekend părinții vin și îi iau acasă. Alexandros și Olga spun că este dureros, dar așa măcar micuții capătă trei mese pe zi. Au în total cinci copii și se chinuie să supraviețuiască cu ajutoare sociale de 400 de euro, la care se adaugă unele venituri din slujbe pe care le prind, când și când, la negru. Ar vrea slujbe adevărate, însă piața muncii este la pământ.
Cei doi greci mărturisesc că decizia de a-și trimite copiii la orfelinat a fost cumplită. „A fost dificil, extrem de dificil, mai ales la început. De-abia am putut suporta ideea”, povestește Olga.