Tragedie în lumea muzicii mexicane. Cântăreața Jenni Rivera a murit într-un accident de avion

Publicat: 10 12. 2012, 19:30
Actualizat: 03 07. 2013, 17:11

Cântăreața Jenni Rivera a murit duminică, după ce avionul de mici dimensiuni la bordul căruia se afla artista de origine mexicană s-a prăbușit în nordul Mexicului, informează AFP.

Rămășițele avionului au fost descoperite în apropiere de localitatea El Tejocote, au anunțat autoritățile mexicane, care au precizat că nu există supraviețuitori.

Avionul Lear Jet, care transporta șapte persoane, a fost descoperit de țăranii din satul El Tejocote, aflat la circa 200 de kilometri de orașul Monterrey, a precizat primarul comunei Iturbe.

Ministrul Comunicațiilor și Transporturilor, Gerardo Ruiz, a confirmat pentru postul Milenio faptul că autoritățile mexicane au descoperit resturile avionului și că nu există supraviețuitori.

Avionul decolase din Monterrey la ora 09.15 GMT, având-o la bord pe cântăreața Jenni Rivera, doi piloți și alte patru persoane. Avionul se îndrepta spre aeroportul din Toluca, atunci când a dispărut de pe ecranele radarelor, la o distanță de circa 100 de kilometri față de locul de unde decolase.

Potrivit presei locale, cântăreața californiană de origine mexicană, care a vândut peste 15 milioane de albume și a primit numeroase premii la galele dedicate muzicii latino, a susținut un concert, sâmbătă seară, la Monterrey.

Artista în vârstă de 43 de ani și specialistă a muzicii populare mexicane „banda” trebuia să participe duminică la înregistrările pentru ediția mexicană a emisiunii de televiziune „The Voice”.

Pagina ei de Facebook afișează peste 2,4 milioane de fani. Pe YouTube, unul dintre videoclipurile sale a fost vizualizat de aproape 5 milioane de ori.