Prima pagină » Magazin » Transformare uluitoare: Din Mercedes-Benz în sală de ședințe / Cum arată acum mașina din 1991 – FOTO

Transformare uluitoare: Din Mercedes-Benz în sală de ședințe / Cum arată acum mașina din 1991 – FOTO

O agenție de publicitate din Berlin are una dintre cele mai neobișnuite săli de ședință - un Mercedes-Benz 190 pe care l-au achiziționat cu aproximativ 850 de euro.

Inedita sală de ședință aparține unei companii de publicitate din Berlin, Antoni, care are în portofoliul de clienți și compania Mercedez.

Reprezentanții companiei au făcut mai multe modificări mașinii pentru a satisface noile „nevoi”. Astfel, podeaua, ușile din dreapta și volanul au fost scoase, însă casetofonul original a fost păstrat întrucât încă este funcțional, scaunele din față au fost puse într-o altă poziție iar bancheta din spate a fost înlocuită cu două scaune.

Elementul surpriză însă este portbagajul care a fost transformat în mini-bar.

Se pare că mașina a fost achizițonată cu aproximativ 850 de euro iar în trecut a aparținut unei polițiste, potrivit publicației The Drive. 

Transformarea mașinii a fost realizată e o echipă de arhitecți iar partea cea mai grea, potrivit acestora, a fost să transporte mașina până la etajul trei al clădirii de birouri.

Aceștia au folosit o macara cu ajutorul căreia au introdus mașina în încăperea pe o fereastră mare căreia i-au scos temporar sticla.

Sursă Foto: The Drive

 

 

Recomandarea video

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
Rapoarte ale serviciilor secrete americane dezvăluie că Putin vrea să cucerească părți din Europa, inclusiv țări care sunt membre NATO
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată