Prima pagină » Magazin » Trei angajați de la Vice Media au fost concediați în urma unor acuzații de hărțuire sexuală

Trei angajați de la Vice Media au fost concediați în urma unor acuzații de hărțuire sexuală

Detalii pe gândul.info

Compania l-a suspendat recent pe Jason Mojica, șeful diviziei de documentare a Vice, acuzat de hărțuire sexuală, la câteva zile după ce Daily Beast a publicat un articol despre „atitudinea relaxată” a celor de la Vice față de actele de hărțuire la locul de muncă.

Angajații companiei din New York au descris o atmosferă tensionată de lucru, mai ales după ce CEO-ul Vice Media, Shane Smith (foto), a distribuit un mesaj către toți angajații, în care a omis să vorbească despre problemele semnalate de Daily Beast.

Și New York Times lucrează la un material despre acuzațiile de hărțuire de la Vice Media. Pe de altă parte, Ashley Feinberg de la HuffPost a discutat cu șapte angajați ai Vice, deranjați de faptul că entitatea media a încercat să „mușamalizeze situația”.

Joi, într-o circulară obținută de CNN, directorul global de resurse umane al Vice, Susan Tohyama, a scris că angajații concediați s-au comportat nepotrivit și a precizat că va facilita procesul de preluare a reclamațiilor.

Recomandarea video

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme