Prima pagină » Magazin » Trei continuări ale filmului „Avatar” vor fi realizate în Noua Zeelandă

Trei continuări ale filmului „Avatar” vor fi realizate în Noua Zeelandă

Trei continuări ale filmului
Companiile americane 20th Century Fox și Lightstorm Entertainment vor produce următoarele trei continuări ale filmului SF "Avatar" în Noua Zeelandă, unde vor cheltui 500 milioane de dolari neozeelandezi (413 milioane dolari americani) pe efecte speciale și filmarea scenelor în sistem live action.

Companiile americane 20th Century Fox și Lightstorm Entertainment vor produce următoarele trei continuări ale filmului SF „Avatar” în Noua Zeelandă, unde vor cheltui 500 milioane de dolari neozeelandezi (413 milioane dolari americani) pe efecte speciale și filmarea scenelor în sistem live action.

Potrivit Reuters, acest acord a fost încheiat după ce Guvernul neozeelandez a decis să crească reducerile de taxe acordate pentru industria cinematografică, de la 15% la 25%.

„Continuările de la «Avatar» vor oferi sute de locuri de muncă și mii de ore lucrate direct în sectorul cinematografic, dar și în celelalte sectoare ale economiei”, a declarat Steven Joyce, ministrul pentru Dezvoltare Economică din Noua Zeelandă.

Noua Zeelandă va găzdui totodată o premieră pe covorul roșu a unuia dintre cele trei filme. Producătorii americani au fost de acord să promoveze această țară în calitate de destinație turistică preferată și în calitate de producător preferat de vinuri.

Filmul „Avatar”, nominalizat la nouă premii Oscar, câștigând în cele din urmă trei trofee în 2010, a fost turnat parțial în Noua Zeelandă, iar efectele speciale au fost realizate la Weta Digital, compania care a realizat efectele și pentru trilogia „Lord of the Ring” și pentru seria „The Hobbit”.

James Cameron, regizorul peliculei „Avatar”, deține o fermă în Noua Zeelandă.

Studioul 20th Century Fox este o divizie a grupului Twenty First Century Fox Inc. James Cameron este fondator al companiei Lightstorm Entertainment.

Cele trei filme noi din seria „Avatar” vor fi filmate împreună, fără pauze între ele, însă vor fi lansate succesiv, în 2016, 2017 și 2018.

„Avatar” este lungmetrajul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei – 2,7 miliarde de dolari.