Trei lucruri pe care părinții trebuie să le aibă în vedere când aleg să-și învețe copiii acasă

Homeschooling-ul sau școlarizarea la domiciliu reprezintă o alternativă educațională, dar nu pentru România. În țara noastră are o bază legală doar în cazul în care copilul suferă de afecțiuni medicale care îl împiedică să meargă la școală pe perioade lungi de timp (conform Metodologiei-cadru privind școlarizarea la domiciliu). Cu toate astea, există părinți care recurg la această formă de învățământ. „Părinții care aleg această alternativă renunță în mod voluntar la resursele de care beneficiază familiile din alte state (profesori, programe și materiale didactice adaptate, consiliere profesională etc.).  Cei care se revoltă împotriva sistemului educațional și aleg homeschooling-ul se află în situația proverbială în care aruncă pruncul odată cu apa murdară din covată. Și asta pentru că puțini părinți au competențele pedagogice, cunoștințele și formarea necesară pentru a fi profesorii copiilor lor. Statele care au cadrul legislativ necesar pentru școlarizarea la domiciliu au adoptat anumite prevederi pe care trebuie să le îndeplinească părinții care adoptă această alternativă. 

Unul dintre riscurile cu privire la homeschooling, pe care părinții nu îl anticipează, este schimbul de roluri cu care copilul se confruntă atunci când părintele este și profesor. Oricât de mult ne-am strădui, cerințele și standardele instruirii sunt astăzi ridicate, iar învățatul nu poate fi numai o joacă. E adesea un efort susținut, dificil, care stresează copilul. Dacă este înscris în învățământul de masă, elevul se întoarce acasă pentru sprijin și relaxare. Sistemele educaționale performante (ca cele din Țările Nordice) separă complet cele două spații de viață ale elevilor și nu includ decât minimal varianta temelor pentru acasă, permițând astfel părinților să se ocupe într-o măsură mai mare de echilibrul emoțional și social al copiilor. Pentru copiii școlarizați acasă nu mai există această distincție între spațiul de învățare și cel al familiei, între rolul de profesor și cel de părinte. 

Dincolo de problema competențelor, a căror importanță părinții tind să o ignore, dincolo de deficiențele din sistemul de învățământ (pe care niciun adult responsabil nu o neagă), din punct de vedere psihologic se impune o analiză onestă a motivației acestor părinți. Uneori, dintr-o motivație negativă poate rezulta o inițiativă cu efecte pozitive. E necesară o distincție clară între acele motive care țin de nevoile reale de învățare ale copilului și atitudinile negative, frustrările personale, amintirile traumatice referitoare la perioada în care și părinții au fost elevi. Din nefericire, pentru unii părinți, această distincție este umbrită de un mecanism de apărare a eului. Aceștia se simt de-a dreptul ofensați când se susține că există și unele lucruri iraționale care i-au condus la această decizie. Când sunt implicate și unele mecanisme sociale (imaginea publică, conflictele deschise, aderarea la unele grupuri sau orientări ideologice),  momentul este cu atât mai dificil. Situația favorabilă în care părinții au nivelul de competențe și o filozofie de viață orientată spre anumite experiențe culturale este rară, mai ales în România.

Există familii care oferă copiilor educație la domiciliu, iar asta în timp ce călătoresc prin diferite zone ale lumii și experimentează viața în diferite contexte sociale și culturale. Astfel, copiii familiei merg la școală împreună cu copiii din comunitatea în care locuiesc temporar și învață acasă, suplimentar, acele conținuturi de care au nevoie pentru a se integra social și școlar în momentul în care se vor întoarce în locurile natale. Motivația părinților și filozofia lor de viață joacă un rol esențial în devenirea copilului” , precizează Zenobia Niculiță, psiholog în cadrul centrului Quantum Therapy, pentru Gândul.

Generalizările cu privire la evoluția copilului care a fost educat la domiciliu ies, de multe ori, din cadru. „Studiile pe această temă sunt adesea motivate ideologic (politic sau religios). Multe dintre articolele, cărțile sau interviurile cu privire la educația la domiciliu se aseamănă cu cele referitoare la loterie. Sunt prezentați elogios și festiv „câștigătorii”, cei care au obținut unele rezultate remarcabile și sunt ignorați sau chiar ascunși cei care au eșuat, au întâmpinat dificultăți insurmontabile, în urma cărora s-au văzut nevoiți să se întoarcă într-un sistem educațional pentru care erau mai dezadaptați decât atunci când îl părăsiseră””, spune psihologul.

Adesea, izolarea socială devine o caracteristică a familiei, pentru că legăturile sociale se reduc dramatic. „Lipsa modelelor sociale reprezintă o deficiență majoră pentru copiii școlarizați la domiciliu. O alternativă de care se vorbește mai puțin în contextul dezbaterilor referitoare la homeschooling, și care ar rezolva parțial această problemă, este apariția acelui grup de părinți care pot angaja cadre didactice. Astfel, se păstrează beneficiile legate de timpul dedicat copilului, atenția, feedback-ul adaptat nevoilor sale individuale și se adaugă resurse umane variate. 

Implicarea părinților în actul educativ, mai degrabă în postura de parteneri de învățare, poate avea numeroase beneficii pentru educația formală a copiilor. Poate fi o alternativă mai puțin radicală, dar cu impact major, asta în condițiile în care învățăm o viață întreagă cum să fim părinții copiilor noștri””, mai spune psihologul Zenobia Niculiță.