TRUFELE, diamantele pământului. 45 de câini concurează la PRIMUL concurs național de căutat TRUFE în ring. Cât costă un kilogram
Organizatorul concursului, Ioana Pop, a declarat presei că, în cadrul competiției, au loc trei probe, liberă, aport și pe echipe, la care participă cățeii înscriși.
„Concursul TRUFARIUM, primul concurs național de căutat trufe în ring, se desfășoară pe trei categorii de vârstă și trei probe – baby: până la 7 luni inclusiv – probă liberă; junior: între 8 și 12 luni – probă liberă și probă aport; adulți, căței mai mari de 1 an – probă liberă și probă aport, animalele participând și la proba pe echipe. Participă 45 de căței din toată țara de diverse rase, veniți din Hunedoara, Bistrița, Piatra Neamț, Giurgiu sau Sălaj care trebuie să caute 8 trufe îngropate la o adâncime de 5 cm la proba individuală și 14 trufe la proba de echipe. Cățelul caută trufa, sapă după ea cu lăbuțele și o aduce stăpânului, sunt trufe de sezon, trufe negre, dar sunt dresați și pentru trufa albă, unde tehnica este diferită, cățelul găsește trufa și stăpânul trebuie să sape după ea”, a spus Ioana Pop.
Potrivit acesteia, kilogramul de trufe negre costă 50 de euro, iar cele albe se vând cu prețuri cuprinse între 1.000 și 5.000 de euro.
Trufele sunt ciuperci comestibile, iar din cauza faptului că se găsesc foarte greu, acestea mai sunt numite „diamantele pământului„, fiind foarte scumpe. Sunt considerate alimente de lux, fiind folosite numai la prepararea celor mai rafinate rețete, în cele mai extravagante restaurante și au forma unui tubercul de cartof, rotundă sau ovoidă.
În trecut, la găsirea lor se foloseau porcii, dar din cauză că aceștia mâncau trufele, s-a trecut la folosirea câinilor special dresați, toate trufele ajungând, astfel, în coșul culegătorului și în meniul diverselor restaurante de lux.
„Dresajul pentru câinii căutători de trufe începe la trei luni, sunt obișnuiți de mici cu mirosul de trufă, sunt multe lucruri de care trebuie să se țină cont în dresarea unui astfel de cățel, care trebuie să asculte foarte bine de stăpân, pentru că mergem cu ei în pădure și trebuie să stea aproape, disciplina de bază fiind foarte importantă”, a precizat organizatorul concursului.
Cornel Pop s-a prezentat la concurs cu o echipă de trei câini din rasa lagotto, care este mai ascultătoare, doi pui de 7 luni și un adult.
„Dresajul necesită destul de mult timp pentru a-l aduce la un stadiu bun. De câțiva ani ca un hobby mă ocup cu căutarea de trufe, am găsit câteva kilograme în ultimii ani, sunt greu de găsit, dar facem și pentru plăcerea de a fi în natură. E destul de greu de dresat un câine pentru trufe, toți câinii au miros bun, dar sunt anumite rase care au un nas mai fin, înseamnă o activitate în echipă, un conducător și câinele lui”, a explicat Pop.
Premiile „Trufarium” constă în instrumente pentru săpat trufele în pădure.
Foto: Hepta