Trump s-a confruntat cu „o uriașă problemă de securitate”: Cel mai celebru motan din Londra le-a dat bătăi de cap gărzilor de corp – VIDEO

Publicat: 05 06. 2019, 13:23

This browser does not support the video element.

Larry, motanul de la reședința din Londra a premierului Marii Britanii, le-a dat bătăi de cap membrilor echipei care se ocupă de securitatea președintelui SUA, Donald Trump, aflat într-o vizită de stat în regat, potrivit CNN.

Donald Trump a mers, marți, la reședința din Downing Street nr. 10 pentru o întâlnire oficială cu premierul britanic Theresa May, iar, la plecare, a fost nevoit să aștepte, întrucât motanul se tolănise sub limuzina prezidențială, cunoscută ca „The Beast” (Bestia).

Felina a decis să se relaxeze sub vehiculul blindat, de unde a refuzat să iasă o vreme, spre amuzamentul jurnaliștilor adunați în fața reședinței premierului britanic, presa vorbind despre „o uriașă problemă de securitate”.

 

 

 

Anterior, motanul a apărut, lungit la o fereastră, și în fundalul fotografiilor realizate în fața reședinței din Downing Street nr. 10 de Theresa May și Donald Trump, alături de partenerii lor de viață, Philip May, respectiv Melania Trump.

Larry a fost adus la reședința premierului britanic în ianuarie 2011 – pe vremea lui David Cameron -, în urma unei invazii de șoareci, însă talentul lui de „vânător” nu s-a ridicat la înălțimea sarcinilor guvernamentale ce i-au fost trasate. Larry a avut nevoie de șase luni pentru a prinde primul șoarece și este văzut adeseori lenevind și dormind pe un scaun confortabil.

 

 

 

Președintele american Donald Trump se află în Marea Britanie, pentru o vizită oficială de trei zile. Donald și Melania Trump au fost primiți, luni, de regina Elizabeth a II-a la palatul Buckingham, în prima zi a vizitei de stat în Marea Britanie. Cei doi au participat la o ceremonie oficială de primire și un dineu privat. Marți, președintele american a avut o întâlnire oficială cu prim-ministrul britanic Theresa May și cu mai mulți oficiali britanici.

Mii de britanici au protestat marți la Londra pe fondul vizitei efectuate de Donald Trump în Marea Britanie, însă numărul persoanelor care au participat la manifestații a scăzut comparativ cu protestele organizate în urmă cu un an, la vizita anterioară a președintelui.

Foto: Larry the Cat/ Twitter