Trupa Black Sabbath, pentru prima dată în fruntea topului american Billboard 200
Trupa britanică Black Sabbath a ajuns pentru prima dată în fruntea topului american al albumelor Billboard 200, miercuri, la peste patru decenii după lansarea materialului ei discografic de debut în Statele Unite, informează Reuters.
Materialul discografic „13”, al 19-lea album de studio lansat de Black Sabbath, a vândut 155.000 de copii în prima săptămână, potrivit datelor comunicate de compania Nielsen SoundScan, detronând fostul lider al topului Billboard 200, un album al trupei Queens of the Stone Age.
Black Sabbath, o trupă britanică al cărei solist este Ozzy Osbourne, și-a lansat albumul de debut – care poartă numele formației – în America de Nord, în 1970, însă grupul britanic nu a ajuns niciodată pe primul loc în topul Billboard 200 într-o carieră de 43 de ani.
„Această veste este absolut uimitoare – nu ne-am fi imaginat niciodată că s-ar fi putut întâmpla așa ceva”, a declarat Tony Iommi, chitaristul și unul dintre membrii fondatori ai trupei. „Avem în sfârșit primul nostru album no. 1 în Statele Unite, iar acest fapt reprezintă o incredibilă piatră de hotar pentru cariera Black Sabbath”, a adăugat Ozzy Osbourne.
Duoul francez Daft Punk s-a menținut pe locul al doilea în topul Billboard 200, cu albumul „Random Access Memories”, iar pe locul al treilea se află Justin Timberlake, cu albumul „The 20/20 Experience”.
Duminică, reprezentanții de la Official Charts Company au anunțat că trupa Black Sabbath a ajuns din nou pe primul loc în topul britanic, cu cel mai recent album al său, „13”, după o pauză record de aproape 43 de ani. Black Sabbath se aflase pentru ultima dată în fruntea topului muzical britanic cu cel de-al doilea album de studio al formației, intitulat „Paranoid”, lansat în septembrie 1970.
„13” este cel de-al 19-lea album de studio al formației britanice Black Sabbath și a fost lansat pe 7 iunie în Europa și pe 11 iunie în America de Nord.
Membrii legendarului grup britanic au început încă de anul trecut înregistrările pentru noul album – primul material original după „Never Say Die!” din 1978.
Înregistrările pentru piesele de pe acest album au fost încetinite de problemele de sănătate ale chitaristului Tony Iommi, diagnosticat cu cancer, însă colegii lui speră că acesta se va simți suficient de bine pentru a susține alături de ei o serie de concerte în 2013.
Veteranii britanici au anunțat, în noiembrie 2011, că trupa Black Sabbath se va reuni în componența originală, incluzându-l pe Ozzy Osbourne în calitate de solist, cu ocazia lansării primului album din ultimii 33 de ani.
Ozzy Osbourne a fost concediat din trupă în 1979, iar după plecarea lui, trupa britanică a cunoscut numeroase schimbări de componență. Cei patru muzicieni din componența originală s-au mai reunit în 1998, când au lansat albumul live „Reunion”, și apoi au mai susținut concerte împreună, în anii 2000.
După ce a plecat din Black Sabbath, Ozzy Osbourne și-a construit o carieră de succes în calitate de solist solo. Albumul solo „No More Tears”, lansat de Ozzy Osbourne în 1991, a primit patru discuri de platină în SUA și a avut parte de o primire călduroasă din partea publicului și a criticilor. Următoarele albume – „Ozzmosis” (1995), „Down to Earth” (2001), „Under Cover” (2005), „Black Rain” (2007), deși nu au mai avut același succes de public, au fost bine primite de critica de specialitate.
Ozzy Osbourne a susținut un concert și la București, în octombrie 2011, în cadrul turneului mondial de promovare a celui mai recent material discografic al său, intitulat „Scream”, lansat pe 15 iunie 2010.
Trupa Black Sabbath a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2006 și a vândut, în total, peste 100 de milioane de albume.