Prima pagină » Magazin » Trupa Coldplay a început lucrul la un nou album

Trupa Coldplay a început lucrul la un nou album

Trupa Coldplay a început lucrul la un nou album
Trupa Coldplay a început lucrul la un nou album, negând astfel zvonurile potrivit cărora artiștii vor aștepta cel puțin trei ani până la următorul material discografic, informează nme.com.

Trupa Coldplay a început lucrul la un nou album, negând astfel zvonurile potrivit cărora artiștii vor aștepta cel puțin trei ani până la următorul material discografic, informează nme.com.

Liderul trupei, Chris Martin, a sugerat la un moment dat că el și colegii săi ar putea să ia o pauză. El a spus, anul acesta, publicului din Australia că formația ar putea renunța la cântat timp de trei ani.

Cu toate acestea, într-un interviu acordat Daily Star, Martin a clarificat situația și a explicat că a vrut să spună că formația nu va mai avea un turneu într-o perioadă apropiată, dar că ei lucrează deja la un nou album.

„Am scris mai multe cântece și mă simt foarte inspirat cu privire la viitorul formației”, a spus el. „Sunt norocos să fac ceea ce fac și în niciun caz nu vreau să mă opresc. Ideea cu pauza de trei ani a venit când am spus la un show în Australia că s-ar putea să nu ne mai întoarcem acolo timp de trei ani. Probabil așa este, dar așa funcționează un turneu, însă nu este nicio șansă să luăm o pauză de trei ani”, a adăugat el.

Membrii trupei Coldplay au vorbit despre un nou album când le-au promis fanilor că vor realiza un material cu un titlu mai ușor de pronunțat decât „Mylo Xyloto” – cel mai recent produs al formației.

„Mylo Xyloto”, al cincilea album de studio al formației britanice, a ajuns pe prima poziție atât în topul britanic, cât și în cel american, în 2011, și s-a vândut în peste 8 milioane de copii pe plan internațional.

Trupa Coldplay, care îi are în componență pe Guy Berryman, Jonny Buckland, Will Champion și Chris Martin, a vândut mai mult de 50 de milioane de discuri în toată lumea și a câștigat numeroase trofee, inclusiv șapte premii Grammy și șapte Brit Awards.

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Reacția Kremlinului după ce șeful NATO a avertizat că Rusia ar putea ataca statele membre