Trupa Guns ‘N Roses a ajuns la o înțelegere cu producătorii unei beri care purta un nume care amintea de muzicieni și renunță la proces
Muzicienii i-au chemat în fața instanței pe producătorii de la berăria Oskar Blues din Colorado care au lansat berea Guns ‘N” Rosé și au promovat-o fără să aibă un acord al trupei.
Cele două părți au căzut de acord să negocieze o înțelegere și au renunțat la proces.
Trupa care este reprezentată de solistul Axl Rose, chitaristul Slash și basistul Duff McKagan i-a acuzat pe cei de la Oskar Blues în luna mai că profită de pe urma celebrității și bunăvoinței lor. Rockerii au reclamat și vânzarea de tricouri, abțibilduri, insigne și bandane cu marca berii susținând că producătorii induc în eroare băutorii de bere pentru a crede că trupa Guns N” Roses și berea Guns ‘N” Rosé au o legătură.
Acesta nu este primul proces în care este implicat numele formației americane. Anterior, doi foști componenți ai trupei, Steven Adler și Chris Pitman, au intentat demersuri în justiție cu privire la câștiguri neplătite, care au fost ulterior soluționate. Apoi, artistul german de muzică ambientală Ulrich Schnauss a dat în judecată trupa pentru folosirea ilegală a două dintre compozițiile sale pe albumul „Chinese Democracy”. Membrii trupei au negat acuzațiile, afirmând că reprezentanții lor au menționat că sample-urile au fost obținute în mod legal.
Guns N’ Roses este o trupă hard rock americană, formată în Los Angeles în anul 1985. Grupul a devenit celebru în 1987, cu albumul de debut „Appetite For Destruction” și a rămas cunoscut pentru piese precum „Welcome to the Jungle”, „Sweet Child o’ Mine”, „Paradise City” și „November Rain”. În anii 1990, activitatea formației a fost afectată de plecările a doi dintre membrii originali: chitaristul Slash a părăsit trupa în 1996, iar basistul Duff McKagan a plecat în 1997.
Formula originală Guns N’ Roses s-a reunit în anul 2016, când solistul Axl Rose, chitaristul Slash și basistul Duff McKagan au organizat turneul „Not In This Lifetime…”. Turneul, care a început în aprilie 2016 și s-a încheiat în decembrie 2018, a devenit a treia serie de concerte cu cele mai mari încasări din toate timpurile.