Trupul neînsuflețit al lui Paul Walker va fi identificat cu ajutorul fișei dentare
Trupul neînsuflețit al lui Paul Walker, actorul american ajuns celebru pentru rolul său din filmul „Furios și iute/ The Fast and The Furious”, a fost atât de ars încât medicul legist va avea nevoie de fișa lui dentară pentru a-l identifica, scrie TMZ.
O sursă de la morga unde au fost transportate cadavrul lui Paul Walker și al lui Roger Rodas, șoferul care a produs accidentul, a precizat pentru publicația americană că autopsiile vor fi amânate până săptămâna viitoare deoarece legistul nu are cum să identifice victimele.
Prin urmare, s-a luat decizia de a amâna orice procedură până când vor ajunge fișele dentare cu ajutorul cărora să-i identifice pe cei doi.
Walker și Rodas sunt prieteni de mai bine de un deceniu. Ei aveau și afaceri împreună. Mai exact, Rodas l-a ajutat pe Walker să-și pună pe picioare un magazin de piese pentru curse cu mașini.
Totodată, cei doi au pus împreună bazele fundației de caritate „Reach Out World Wide”, organizație care s-a ocupat de evenimentul de strângere de fonduri la care au participat înainte de a muri.