”Îmi pare rău că ministrul Vlad Alexandrescu a cedat presiunilor și a demisionat. De fapt, mai corect formulat ar fi să spun că îmi pare rău că premierul Dacian Cioloș i-a cerut demisia. Îmi pare rău că prea puțini artiști l-au susținut în demersurile oneste care au avut ca scop reformarea diverselor sectoare culturale. Este incredibil talentul pe care îl avem în a cuantifica eșecuri, incapacitatea noastră de a aprecia chestiunile pozitive. Îmi este tot mai clar că funcționăm pe „găști” și „bande” și că nivelul de organizare al „culturii române” este unul tribal, fundamentat pe ierarhii oculte, fără legătură cu transparența organizațională, nicidecum cu modelul european. Pentru mine, faptul că Alexandrescu a deranjat, prin diversele invitații la dezbatere, proiecte legislative sau modificări de ordonanțe, e un lucru foarte bun. Pentru că eu cred într-un îndemn simplu pe care l-am citit cândva la Syd Field (un autor american de cărți despre scenaristică): „What doesn’t work shows you what works”. Pe scurt, dacă nu încercăm și nu greșim (și admit că Alexandrescu o fi făcut și greșeli), rămânem la liniștea fesenistă care a consacrat și consacră eșecul nostru ca țară. Habar n-am care este soluția la Operă. Știu sigur însă că nu liniștea de tip Adrian Năstase et comp care se va așterne în curând, după ce se vor arunca niște ciozvârte în curtea circului. Și de fapt nu este vorba despre Operă, unde, repet, nu știu care este treaba. E vorba despre cultura română și de subminarea celulelor care încearcă să repare, de către celulele infectate și care infectează. Atâta vreme cât nu înțelegem că trebuie să facem pasul de la o societate de aranjamente (sintagmă pe care am preluat-o de la Lucian Boia) la una de reguli nu o să ne fie bine, o să ne fie doar rău și vom privi amârâți la „elitele” care ne batjocoresc. Riscăm să rămânem o nație care se va îmbăta mereu cu succese întâmplătoare (care și astea se împuținează pe zi ce trece) în loc să ne preocupe soluția pe termen lung. Nu știu de ce, îmi vine în minte finalul din „De ce trag clopotele, Mitică?”
Oricum, nu e totul pierdut: candidează Piedone și Vanghelie:)) Și se ocupă Dâncu și o să fie bine. Vă rog să nu urlați prea tare în comentarii că îl treziți pe Iohannis’‘, a scris Tudor Chirilă pe Facebook.
Ulterior, el a revenit cu un nou mesaj:
”Astăzi la mitingul de susținere pentru Vlad Alexandrescu am avut ocazia să îl întreb pe prim ministrul Dacian Cioloș de ce pune în balanță o viziune (coerentă) asupra reformei în cultură cu managementul unui caz particular (Opera)? L-am întrebat de ce nu a tras la răspundere până acum pe TOȚI directorii de la Operă din ultimii ani? Până la urmă nu ministrul culturii trebuie să rezolve efectiv conflictul ci unul sau altul dintre directorii numiți de el. Mi-a răspuns că proasta gestiune în cazul Opera știrbește din prestanța și credibilitatea ministrului sugerând că de aia se impune demisia. L-am întrebat cum rămîne cu reforma, cu lucrurile bune din mandatul ministrului culturii. Părea că e mai important cazul Opera. Dar ce nu ne spune domnul Cioloș este că Opera e, de fapt, un pretext și că în spatele acestei demiteri pare să se afle o agendă ascunsă. Pentru mine problema a depășit deja sfera culturii. Este vorba de faptul că guvernul Cioloș face un joc politic. Al cui? Păi nu e limpede? Al sistemului, al mafiei transpartinice care nu vrea schimbare cu niciun preț. Despre asta e vorba, fără subtilități inutile. Am apucat să-i spun domnului prim-ministru că nu pare să creadă nici dânsul ce spune. Avea aerul unui om obosit și depășit de evenimente. De apreciat că a venit în stradă. Probabil pentru că eram prea puțini:) Ca să închei într-o notă mai optimistă (deși e cam greu): important e că am ieșit.
Mai nou se poartă tagurile. Și ele spun o poveste simplă. La demiterea ministrului culturii câteva taguri ar arăta cam așa: ‪#‎ciolos‬ ‪#‎iohannis‬ ‪#‎dâncu‬ ‪#‎psd‬ ‪#‎pnl‬ ‪#‎saladeconcerte‬ ‪#‎rosiamontana‬ ‪#‎opera‬ ‪#‎nureforma‬ și lista poate continua spre clarificarea finală”.