TVR Info își suspendă emisia începând de miercuri, de la ora 23.59
TVR Info își va suspenda emisia începând de miercuri, de la ora 23.59, potrivit unei decizii luate de Claudiu Săftoiu, președintele-director general al Televiziunii Române, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de televiziunea publică.
Potrivit comunicatului, miercuri, președintele-director general (PDG) al Societății Române de Televiziune (SRTv), Claudiu Săftoiu, a decis suspendarea emisiei canalului de știri al televiziunii publice, TVR Info, începând cu data de 15 august 2012, de la ora 23.59.
„Situația financiară critică a Televiziunii Române impune luarea unor măsuri urgente de redresare economică, în lipsa lor, funcționarea societății devenind imposibilă. Potrivit raportului întocmit de Grupul de lucru înființat prin hotărârea Consiliului de Administrație al TVR, misiunea TVR Info urmează a fi preluată de canalul TVR 1”, se spune în comunicatul TVR.
Potrivit aceleiași surse, „televiziunea publică va continua să își respecte, prin TVR 1, misiunea de informare promptă și corectă în legătură cu evenimentele importante interne și internaționale, misiunea cultural-educativă urmând să fie asigurată de viitorul canal TVR 2 Cultural”.
„Legea 41/1994 de organizare și funcționare a SRTv face referire la programele 1 și 2, la un departament care difuzează emisiuni pentru străinătate și la studiourile teritoriale, al căror canal de exprimare este acum și TVR 3”, se mai spune în comunicat.
Suspendarea emisiei TVR Info începând din 15 august a fost anunțată de Claudiu Săftoiu într-un interviu acordat în exclusivitate agenției MEDIAFAX și publicat în 11 august.
În 10 august, în aceeași zi în care Consiliul de Administrație (CA) al Societății Române de Televiziune a aprobat Programul de redresare economică a Televiziunii Române, care prevede faptul că TVR Info și TVR Cultural își vor înceta emisia, iar misiunea TVR Cultural va fi preluată de TVR 2 și TVR 3, Claudiu Săftoiu a acordat MEDIAFAX un interviu în care a explicat pe larg necesitatea luării acestei măsuri, care va fi urmată de altele la fel de „dureroase”.
Claudiu Săftoiu a spus în respectivul interviu că Televiziunea Română are o pierdere de 145,6 milioane de euro, iar desființarea TVR Info și TVR Cultural, deși dureroasă, este necesară și va fi urmată de renunțarea la toți colaboratorii TVR Info, respectiv 24 de persoane.
„Experiența TVR Info – în multe aspecte ale sale, dar nu în toate – este una absolut pozitivă pentru TVR, nu va fi pierdută. Imaginați-vă că în decurs de numai doi ani, indiferent de motivele mai mult sau mai puțin jurnalistice pentru care a apărut TVR Info și de oportunitatea reală sau nu a apariției unei televiziuni de știri plătită din taxa TV, pe o nișă extrem de competitivă cu celelalte televiziuni de breaking news, procesul a dus la crearea unui stil, a unei atitudini jurnalistice distincte în TVR. Este vorba despre un jurnalism alert, prompt, un jurnalism pe care l-aș putea numi impetuos, dar cu o atitudine echilibrată, în ceea ce privește exercițiul moderării. Foarte adevărat este însă că, în multe cazuri, la TVR Info am observat și renunțări de la deontologia profesională, care au fost strict amendate. Misiunea TVR Info va fi preluată de TVR 1, principalul canal de televiziune în TVR în momentul acesta, căruia dorim în mod special să-i readucem importanța cuvenită atât în cadrul SRTv, cât și în cadrul peisajului media din România”, a mai spus Claudiu Săftoiu în interviu.
Conducerea Societății Române de Televiziune trebuie să elaboreze o strategie de restructurare a Televiziunii Române, după ce, pe 27 iunie, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență (OUG) potrivit căreia Consiliul de Administrație al TVR trebuie să aprobe, în termen de 45 zile (de la publicarea în MO a OUG, n.r), un program de redresare economică, cu restructurări economice, de personal și plata datoriilor fiscale în șase luni. După acest interval, CA al TVR trebuie să prezinte rezultatele Parlamentului, conform respectivei ordonanțe a Guvernului.