Prima pagină » Magazin » TVR va scoate la concurs toate posturile de directori numiți interimar de Stelian Tănase

TVR va scoate la concurs toate posturile de directori numiți interimar de Stelian Tănase

TVR va scoate la concurs toate posturile de directori numiți interimar de Stelian Tănase
TVR va scoate la concurs toate posturile de directori numiți interimar de Stelian Tănase

Un anunț în acest sens a fost făcut, miercuri, de Irina Radu, directorul general interimar al Societății Române de Televiziune (SRTv), au declarat pentru MEDIAFAX mai multe surse din televiziunea publică.

Odată cu finalizarea acestor concursuri interne organizate în TVR vor fi desemnați „directori plini” pentru toate posturile de conducere din televiziunea publică care sunt în prezent ocupate interimar.

Astfel, printre posturile de directori vizate să fie scoase la concurs se numără cel de la Direcția Știri (unde în prezent Raluca Stroe Brumariu este coordonator interimar cu atribuții de director), cel de la Departamentul Economic (ocupat interimar de Camelia Pătru), cel de la Departamentul Juridic (ocupat interimar de Marin Drumcea), cel de la TVR 2 (ocupat interimar de Ioana Popescu) și cel de la TVR 3 (ocupat interimar de Mircea Neacșa).

În acest moment, nu a fost stabilit un calendar pentru organizarea concursului.

Cel mai recent concurs pentru completarea echipei de manageri din Societatea Română de Televiziune a fost organizat în anul 2013, pe vremea când președinte-director general al TVR era Claudiu Săftoiu.

Pe de altă parte, nu este încă foarte clar dacă de acest concurs va fi vizată și funcția de producător general al TVR, care este ocupată de Titi Dincă, acesta fiind numit în acest post în locul lui Cristian Zgabercea, în luna mai, printr-o decizie a lui Stelian Tănase.

O altă funcție în discuție ar putea fi cea de director al TVR Internațional, ocupată de Cristina Leorenț, care a fost numită în acest post de Stelian Tănase, în anul 2014.

De asemenea, o altă funcție de conducere în TVR este cea de director al Direcției Programe, care a fost ocupată însă printr-un concurs în anul 2013 de Irina Radu, aceasta fiind în prezent și directorul general interimar al Televiziunii Române.

Fostul Consiliu de Administrație al SRTv, care a fost condus de președintele-director general Stelian Tănase, a fost demis de plenul Parlamentului pe 23 septembrie, odată cu respingerea raportului de activitate al Televiziunii Române pe anul 2014.

În aceeași zi, plenul Parlamentului a numit-o pe Irina Radu în funcția de director general interimar al TVR.