”Tweet the bride”, noul serviciu oferit mirilor la nunți
Mai mult, Sophie Pyle, fondatoarea companiei ”Tweet the bride”, care se ocupă cu serviciul descris mai sus, susține că invitații de la nuntă nu ar trebui să posteze fotografiile făcute de ei pe rețelele de socializare.
”Nu le poți cere invitaților să nu facă poze, însă îi poți ruga să nu le posteze pe rețelele de socializare. E mai ușor de controlat”, a declarat Pyle.
Wral.com scrie că, pentru ca invitaților să le fie clar că nu trebuie să posteze ”de capul lor” fotografii pe rețelele de socializare, acest lucru poate fi precizat chiar pe invitațiile la nuntă.
Sursa notează că, pentru ca totul să funcționeze conform planului, mirii trebuie să le dea celor de la compania ”Tweet the bride” parolele de la conturile de Facebook, Twitter, Instagram și alte rețele de socializare pe care vor să fie postate imagini de la nuntă.
Practic, ceea ce oferă ”Tweet the bride” este posibilitatea ca mirii să ”uite” de telefoanele mobile și să se bucure mai mult de petrecere, lăsând ”grija” postării pe Facebook în seama unor profesioniști.