Uggie, câinele din „The Artist”, își va lăsa amprentele în cimentul de la Hollywood
Uggie, câinele devenit celebru după evoluția sa din filmul „The Artist”, își va lăsa amprentele în cimentul din fața Grauman”s Chinese Theatre din Hollywood, informează hollywoodreporter.com.
Deși dresorul său, Omar Von Muller, a declarat că prezența lui Uggie la gala de decernare a premiilor Oscar din luna februarie a fost ultima apariție publică a acestui terrier Jack Russell, celebrul cățel va fi prezent încă o dată în public, pe 25 iunie, la ora locală 10.00, în fața Grauman’s Chinese Theatre din Hollywood, unde își va lăsa amprentele în ciment, într-o ceremonie de adio care îi este dedicată.
Compania Sony Pictures Home Entertainment, care va lansa filmul „The Artist” pe Blu-ray și DVD pe 26 iunie, va organiza această ceremonie, denumită „petrecerea de adio”, la care Uggie va sosi cu o mașină de pompieri.
Maestrul bucătar Duff Goldman, devenit celebru în Statele Unite după ce a participat la emisiunea „Ace of Cakes”, va fi prezent și el la ceremonie și îi va oferi lui Uggie un tort creat în forma unui stingător de incendii.
Uggie, un terrier Jack Russell, a fost salvat și adoptat de un dresor după ce a fost abandonat de primii săi doi stăpâni pentru că era prea sălbatic. Uggie, care are în spate o lungă carieră în cinematografie și televiziune, are 10 ani și s-a pensionat după încheierea filmărilor pentru „The Artist”.
Prestația sa din „The Artist” a fost foarte apreciată și i-a adus și premiul Zgarda de Aur, într-o ceremonie care a avut loc în februarie la Los Angeles.
De asemenea, Uggie a câștigat o mențiune specială la premiile Lumiere 2012, dar și premiul Palme Dog la Festivalul de Film de la Cannes din 2011.
În afară de „The Artist”, Uggie a fost și star al filmului „Apă pentru elefanți/ Water for Elephants”, în care patrupedul i-a avut colegi pe Robert Pattinson, Christoph Waltz și Reese Witherspoon.