Prima pagină » Magazin » Ultimele cuvinte ale unui condamnat la moarte, care s-a considerat nevinovat până la final: „Îmi arde brațul drept. Simt gustul injecției letale / Sunt mielul de sacrificiu al Domnului”

Ultimele cuvinte ale unui condamnat la moarte, care s-a considerat nevinovat până la final: „Îmi arde brațul drept. Simt gustul injecției letale / Sunt mielul de sacrificiu al Domnului”

Un condamnat la moarte a declarat, în ultimele clipe de viață, că „simte arsura" injecției letale în brațe. Larry Swearingen, în vârstă de 48 de ani, a fost executat, miercuri seara, pentru violarea și uciderea unei adolescente.

Larry Swearingen a susținut până la capăt că este nevinovat, considerându-se unul din „mieii de sacrificiu ai Domnului”, scrie thesun.co.uk.

Ultimele cuvinte ale acestuia au fost: „Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!”

Când a fost injectată doza letală de pentobarbital, condamnatul a declarat că „aude” cum intră în vene, că „simte gustul” substanțelor respective.

„Îmi arde brațul drept. Nu simt nimic în brațul stâng”, a declarat bărbatul.

La scurt timp, Swearingen a respirat sacadat, apoi a început să „sforăie” nu foarte zgomotos, după care nu s-a mai mișcat.

Decesul bărbatului a fost pronunțat la ora 6.47PM, în penitenciarul statului Texas din Huntsville.

foto: captură youtube.com

Juriul l-a condamnat pe Swearingen pentru uciderea Melissei Trotter, de 19 ani, în anul 2000. Fata fusese dată dispărută în decembrie 1998.

Cadavrul lui Trotter a fost găsit 25 de zile mai târziu, într-o pădure densă din Sam Houston National Forest, având un ciorap în jurul gâtului.

În timpul procesului lui Swearingen, procurorii au venit cu probe bazate pe mărturiile martorilor, apeluri telefonice, dovezi găsite în casa și mașina lui, ce indicau implicarea lui în crimă.

La proces, avocații acestuia au declarat că proba ADN de sub unghiile victimei nu provenea de la Swearingen.

Experții aduși de echipa apărării au mai spus că starea cadavrului lui Trotter indica faptul că murise după ce Swearingen a ajuns în custodia poliției, fiind arestat pentru alte infracțiuni.

Procurorii au precizat însă că ADN-ul celuilalt bărbat ar fi provenit dintr-o probă contaminată.

Totodată, ciorapul din jurul gâtului fetei aparținea soției lui Swearingen. Bărbatul a fost al 12-lea condamnat executat în SUA și al patrulea în Texas, la nivelul acestui an. Texas a executat mai mulți deținuți decât oricare alt stat american, după ce Curtea Supremă a reinstaurat pedeapsa capitală, în anul 1976.

Condamnatul la moarte a transmis ultimele sale cuvinte și cotidianului The Washington Post: „Astăzi, statul Texas a ucis un om nevinovat.

Mulți oameni au participat la eliminarea mea”.

Acesta l-a acuzat pe ofițerul de poliție Leo Mock că i-ar fi plantat „ciorapii de damă în casă, pentru a fi condamnat”.

Swearingen a recunoscut comiterea „multor greșeli prostești” în tinerețe.

„M-am pus în poziția perfectă pentru a-mi fi înscenată o crimă”, a adăugat condamnatul.

Bărbatul condamnat la moarte pentru crimă a spus că speră ca moartea sa să devină „un catalizator pentru schimbarea sistemului juridic haotic din Texas”.

„Sunt unul din mieii de sacrificiu ai lui Dumnezeu.

Sper ca oamenii să folosească exemplul meu pentru a-i feri pe alții de o condamnare și o pedeapsă nedreaptă și îngrozitoare”.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun