„Ultimele dorințe pentru mama mea”. Ce poți face când ai 11 ani și știi că mama ta se duce?
O fetiță de 11 ani din Marea Britanie a impresionat întreaga lume după ce a făcut o listă a dorințelor pe care vrea să le îndeplinească înainte ca mama sa, bolnavă de cancer, să moară.
Kate Smye din Lowca, Cumbria, a scris că vrea ca în puținul timp rămas să facă toate acele lucruri pe care ea și fratele ei le plănuiseră împreună cu mama lor, relatează Daily Mail.
Așadar, lista întocmită de fiica lui Mel Smye include o vizită în Legoland sau Thorpe Park, o zi de cumpărături în Glasgow și participarea la un concert al formației One Direction. De asemenea, Kate a mai mărturisit că își dorește foarte mult să meargă la Disneyland Paris sau să o poată duce pe mama ei să vadă un spectacol în Londra, așa cum ea avut șansa să o facă într-o excursie organizată de școală.
„Este copleșitor ce face Kate. Abia a împlinit 11 ani și totuși este atât de matură”, a spus Mel. „(…) S-a maturizat mult mai repede decât o fac alți copii. Este uimitoare. Este o fetiță foarte specială”, a adăugat femeia în vârstă de 31 de ani.
Lista fetiței a fost publicată de mama sa pe Facebook, în speranța că astfel va primi sprijin pentru îndeplinirea dorințelor.
LOTO, LOTO 6/49. Numerele extrase la LOTO pe 30 mai. Report de 8,1 milioane de euro la LOTO 6/49
Foto: Facebook//Kate’s Bucket List
Reacția internauților nu a întârziat să apară, numeroase persoane din întreaga lume oferindu-se să întindă o mână de ajutor. Până acum, o sumă de aproximativ 2.700 de lire a fost donată, banii urmând a fi folosiți pentru călătoriile pe care micuța visează să le facă alături de mama ei.
„Este cu adevărat uimitor, sunt copleșită de tot ce s-a făcut până acum. Situația este foarte dură, dar încerc să mă concentrez pe altceva”, a povestit femeia.
Mel Smye a fost diagnosticată cu cancer la sân în urmă cu cinci ani, însă secretul a fost păstrat între membrii familiei și câțiva prieteni. De curând însă, medicii au anunțat-o că boala s-a extins, ajungând într-un stadiu terminal.