Prima pagină » Magazin » Ultimele vești despre starea Irinei Rimes. Când va fi externată cântăreața

Ultimele vești despre starea Irinei Rimes. Când va fi externată cântăreața

Ultimele vești despre starea Irinei Rimes. Când va fi externată cântăreața
Irina Rimes a ajuns, marți, la spital, cu hemoragie internă și a fost operată de urgență.

Starea cântăreței este bună și externarea ar fi programată pentru joi. Artista a fost nevoită să își anuleze în ultima clipă concertul de Revelion de la Iași.

Irina Rimes a ajuns la spitalul Elias din Capitală, în jurul orei 5 dimineața, cu o problemă gravă de sănătate – medicii au descoperit o henoragie internă și la ora 15.00 Irina a intrat în sala de operație, informează știrileprotv.ro.

Artista a transmis, miercuri, un mesaj fanilor. „Partea cea mai grea a trecut. Prefer să păstrez diagnosticul pentru mine, dar mulțumesc pentru gândurile frumoase și susținere. Cel mai mult îmi pare rău că nu am putut să fiu prezentă la concertul din Iași”.

Doar cu câteva ore înainte de operație, Irina și-a anunțat fanii că nu poate cânta la Iași.

„Dimineața nu e așa bună pentru mine că m-am trezit internată și fac acest video să vă spun că îmi pare foarte rău că trebuie să anulez programul din seara asta de la Iași. Am fost internată cu o problema de sănătate și medicii nu mă lasa să plec acasă”, a declarat Irina.

Autor