Ultimul film cu Sergiu Nicolaescu are premiera în cinema pe 4 octombrie
„Lupu”, de Bogdan Mustață, ultimul film în care a jucat cineastul Sergiu Nicolaescu, va avea premiera în cinematografele românești pe 4 octombrie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Strada Film.
Ce se poate întâmpla în mintea unui adolescent de 16 ani când se îndrăgostește pentru prima dată? Lupu trăiește cea mai stranie vară din viața sa. Mama lui are un nou iubit, fata care se lipește de el pe holurile întunecate ale blocului este posibil să nu existe, iar tatăl mort îi cere ajutorul din camera alăturată.
Filmul „Lupu” îl are în rolul principal pe tânărul Mihai Vasilescu, aflat la debut, alături de Ada Condeescu, Costel Cașcaval, Carmen Ungureanu, Alexandru Potocean și Camelia Zorlescu, cu participarea extraordinară a lui Sergiu Nicolaescu, în ultimul său rol.
Proiectul a fost selecționat în cadrul Atelierului Festivalului de la Cannes. Bogdan Mustață a făcut filme de televiziune în Dubai și Vietnam și a câștigat Ursul de Aur la Berlin pentru scurtmetrajul „O zi bună de plajă”, în 2008.
Filmul „Lupu” va avea două proiecții pentru public înainte de lansarea oficială în cinematografe. Astfel, prima proiecție va avea loc vineri, la Cinema Studio din Capitală, în Noaptea Albă a Filmului Românesc. Regizorul Bogdan Mustață și o parte din echipă vor răspunde la întrebările publicului, după proiecție.
De asemenea, pe 2 octombrie, echipa de promovare, în colaborare cu sub25.ro, pregătește un eveniment special, în cadrul căruia 100 de spectatori aleși în urma unui concurs pe Facebook vor fi inițiați în universul labirintic al lui Lupu, în Club Control din București. Detalii pot fi găsite pe pagina de Facebook a filmului – www.facebook.com/Lupu2013.
Premiera pentru industria cinematografică va avea loc pe 3 octombrie, la Cinema Elvira Popescu din București.