Prima pagină » Magazin » Un actor celebru a scăpat de acuzațiile de viol. Probele din dosar sunt insuficiente

Un actor celebru a scăpat de acuzațiile de viol. Probele din dosar sunt insuficiente

Un actor celebru a scăpat de acuzațiile de viol. Probele din dosar sunt insuficiente
Actorul francez Gerard Depardieu a scăpat de acuzațiile de viol formulate la adresa sa de o tânără, în august anul trecut, a anunțat procuratura din Paris, care s-a ocupat de acest caz, potrivit Associated Press.

O anchetă a fost deschisă pe 27 august anul trecut, după ce o tânără a depus o plângere la poliția din Aix-en-Provence, pentru viol și agresiune sexuală. La momentul respectiv, actorul a respins acuzațiile, calificându-le drept nefondate.

Procuratura din Paris a anunțat, marți, că închide cazul pentru că probele din dosar sunt insuficiente.

Potrivit presei franceze, Depardieu ar fi agresat-o pe tânără pe 7 și 13 august anul trecut, în locuința din Paris a actorului. Cei doi se cunoscuseră la un curs de actorie.

Gérard Depardieu, în vârstă de 70 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuți actori francezi pe plan internațional și are la activ peste 200 de filme în care a jucat, inclusiv cele din seria „Asterix”. Actorul a câștigat numeroase premii de-a lungul prestigioasei lui cariere în cinematografie, a avut o nominalizare la Oscar, pentru memorabilul rol din „Cyrano de Bergerac”, și a primit un premiu Globul de Aur, pentru rolul său din filmul „Cartea verde”.

Recomandarea video

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin, anunț în fața a sute de jurnaliști despre negocierile pentru pace
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Terra Amata, situl arheologic care spune povestea primilor ingineri ai Europei