Prima pagină » Magazin » Un actor celebru din serialul „Lege și Ordine” a murit

Un actor celebru din serialul „Lege și Ordine” a murit

Un actor celebru din serialul „Lege și Ordine
Actorul american Dennis Farina a încetat din viață luni, la vârsta de 69 de ani.

Actorul american Dennis Farina a încetat din viață luni, la vârsta de 69 de ani. El este cunoscut publicului român din serialul „Lege și Ordine”, în care l-a interpretat pe detectivul Joe Fontana.

Farina a lucrat ca polițist în Chicago înainte de a deveni actor. Cauza morții o reprezintă o boală la plămâni.

Dennis a apărut și pe marele ecran, în filme precum „Saving Private Ryan” sau „Midnight Run”.

A devenit cunoscut după ce a jucat în serialul „Crime Story”, produs de NBC, în care a interpretat rolul locotenentului Mike Torello, coordonatorul departamentului de luptă împotriva crimei organizate din Poliția din Chicago, în timpul celor două sezoane ale acestui serial, din 1986 până în 1988.

Rolul său din serialul „Law & Order” din 2004 până în 2006 a avut și el legătură cu experiența de polițist din viața reală, întrucât personajul lui, Joe Fontana, a ajuns în Departamentul de Poliție din New York venind din rândul Poliției din Chicago.

În ciuda experienței de polițist, Dennis Farina a ajuns pe prima pagină a ziarelor americane după o altercație cu forțele de ordine în 2008. Actorul a fost arestat pe aeroportul din Los Angeles întrucât purta asupra sa un pistol încărcat pe care voia să îl ia în avionul la bordul căruia urma să se îmbarce.

Actorul le-a spus polițiștilor că luase acel pistol din statul Arizona și că uitase că îl avea într-o servietă. Ulterior, starul american a ales să nu conteste acuzațiile aduse – echivalentul situației din statul California în care acuzatul pledează vinovat – și a fost plasat sub incidența unui regim de libertate condiționată timp de doi ani.

Ultimul său rol major a fost acela din serialul „Luck”, o producție HBO inspirată din universul curselor de cai și a pariurilor, în care l-a avut ca partener pe Dustin Hoffman. Acest serial, foarte apreciat de ciriticii de specialitate, a fost însă anulat după primul sezon, din cauza producerii unor accidente în timpul filmărilor, care au dus la moartea a trei cai.

Dennis Farina are trei fii cu prima lui soție, Patricia Farina, cu care a fost căsătorit din 1970 până la divorțul lor, pronunțat în 1980. Actorul a trăit în ultimii 35 de ani alături de partenera lui de viață Marianne Cahill la o fermă din Arizona.

Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de ... vezi toate articolele