Prima pagină » Magazin » Un actor din filmul „Jocuri, poturi și focuri de armă” a murit, după o bătaie izbucnită într-un club

Un actor din filmul „Jocuri, poturi și focuri de armă” a murit, după o bătaie izbucnită într-un club

Actorul britanic Jim Darrah, cunoscut pentru rolul din filmul "Jocuri, poturi și focuri de armă/ Lock, Stock and Two Smoking Barrels", a murit în urma unei bătăi generale care a izbucnit sâmbătă seară într-un club de noapte din comitatul Hertfordshire.

Potrivit contactmusic.com, starul britanic a căzut și s-a lovit în zona capului, după ce a fost lovit în figură, în timpul acelei bătăi care s-a produs într-un club din orașul Hertford. Actorul a fost transportat la spital, însă medicii nu au mai putut să îl salveze.

Poliția a lansat o anchetă.

Potrivit autorităților locale, un bărbat în vârstă de 26 de ani, originar din localitatea Buntingford, a fost arestat în urma acestui incident și se află în custodia poliției.

Jim Darrah, care a jucat alături de Vinnie Jones, Jason Statham și Matthew Vaughn în filmul britanic cu gangsteri „Jocuri, poturi și focuri de armă”, regizat de Guy Ritchie, lucra ca agent de securitate în momentul producerii incidentului. El a lucrat și ca model și a asigurat vocile unor personaje din mai multe jocuri video.