Un asteroid de 30 de metri va trece luni pe lângă Pământ
Astronomii de la observatorul american Mt. Lemmon din Arizona au descoperit un nou asteroid, care se așteaptă ca luni, 28 mai, să treacă aproape de Pământ, la o distanță de 56.000 km, informează Centrul pentru Planetele Minore (MPC), un organism care urmărește obiecte din sistemul solar, scrie Agerpres.
Asteroidul denumit 2012 KP24 a fost descoperit la 23 mai. De atunci, astronomii au ținut sub observație obiectul spațial, încercând să afle orbita acestuia.
Calcule ulterioare au relevat că 2012 KP24 se referă la asteroizii din familia Apollo, ale căror orbite traversează orbita planetei noastre și orbita lui Marte. De fapt, două treimi dintre asteroizii cunoscuți până în prezent aparțin acestui tip, ce se apropie de Terra, potrivit MPC.
Mai exact, oamenii de știință au estimat existența a circa 5.000 de astfel de asteroizi în sistemul nostru solar, dintre care au detectat până în prezent doar 20%-30%.
La 28 mai, conform datelor astronomilor, în jurul 16h48 GMT, asteroidul 2012 KP24 va trece pe lângă Pământ, la o distanță de 0,00037 unitate astronomică (aproximativ 56.000 km). Oamenii de știință estimează diametrul acestui corp ceresc între 11 și 36 de metri.
Data viitoare, acest asteroid va reveni în apropierea Terrei la 8 octombrie, după cum au calculat experții, dar atunci se așteaptă ca el să treacă la o distanță mai mare de planeta noastră – 64 milioane de kilometri.