Prima pagină » Magazin » Un bărbat costumat în Bigfoot a fost UCIS în SUA

Un bărbat costumat în Bigfoot a fost UCIS în SUA

Un bărbat costumat în Bigfoot a fost UCIS în SUA

Un bărbat din SUA, costumat în Bigfoot pentru că voia să facă o farsă, a murit după ce a fost călcat de două mașini, scrie Yahoo.

Randy Lee Tenley purta un costum militar de camuflaj, pentru a semăna cu vegetația și a-i face pe oameni să creadă că este Bigfoot.

Polițiștii ajunși la fața locului au declarat că Tenley a vrut să facă o farsă, dar, din cauza costumului de camuflaj, șoferii nu l-au văzut, iar bărbatul a fost lovit de două mașini consecutiv. „N-am mai auzit așa ceva până acum. Bineînțeles că, din cauza costumului, oamenilor le-a fost greu să-l vadă”, a declarat polițistul.

Yahoo scrie că, în SUA, cei care cred în existența lui Bigfoot se întreabă dacă este etic sau nu să împuști unul, în caz că îl întâlnești. Unii spun că da, deoarece cadavrul unui Bigfoot ar fi o dovadă palpabilă, în timp ce alții consideră că nu, pentru că numărul de exemplare ar fi foarte redus și unul în minus ar reprezenta un pericol pentru specie.

De asemenea, Yahoo scrie că acest caz atrage atenția asupra farselor cu Bigfoot și a pericolelor acestora. Sursa notează că este puțin probabil ca farsa care i-a fost fatală să fi fost prima pentru Tenley.