Un bărbat își dă jos tricoul într-un metrou din New York. Ce a urmat este o lecție pentru toată lumea
Un pasager dintr-un metrou din New York a fost filmat în timp ce-și dă jos tricoul și îl oferă unui om al străzii care stătea, tremurând, pe unul dintre scaune. Acesta din urmă purta doar pantaloni și încălțăminte.
Newyorkezul l-a observat pe omul fără adăpost și, fără să stea pe gânduri, și-a dat jos tricoul de pe el și i l-a oferit acestuia. Pentru că bărbatul nu era în stare să se îmbrace singur, din cauza frigului, binefăcătorul i-a pus tricoul pe el.
După câteva secunde, bărbatul se întoarce la omul străzii și îi oferă acestuia și un fes, pe care i-l așează cu grijă pe cap.
Pentru că videoclipul a circulat rapid pe rețelele de socializare, acesta a avut parte de foarte multe aprecieri. Oamenii au lăudat gestul newyorkezului, spunând că astfel de gesturi mici pot conduce la schimbarea lumii și a mentalităților.