Prima pagină » Magazin » Un bărbat orbit de vodcă și-a recăpătat vederea cu whisky

Un bărbat orbit de vodcă și-a recăpătat vederea cu whisky

Un bărbat orbit de vodcă și-a recăpătat vederea cu whisky
Un bărbat din Noua Zeelandă, care a orbit după ce a bătut vodcă, susține că vederea i-a revenit cu ajutorul whisky-ului, scrie Daily Mail.

Un bărbat din Noua Zeelandă, care a orbit după ce a bătut vodcă, susține că vederea i-a revenit cu ajutorul whisky-ului, scrie Daily Mail.

Denis Duthie (65 de ani) a băut vodcă la o petrecere, însă alcoolul a reacționat cu medicamentele sale pentru diabet, iar bărbatul a orbit instantaneu. „Credeam că s-a făcut întuneric, dar era numai trei și jumătate după-amiaza. Mă gândeam că îmi revin până a doua zi de dimineață, dar m-am trezit tot orb”, a declarat Duthie.

Bărbatul a fost transportat imediat la spital, unde medicii l-au băgat imediat în operație. De altfel, situația părea atât de gravă, încât medicii chiar i-au transmis soției să-și ia adio de la bărbatul ei.

În timpul operației, doctorii și-au dat seama că bărbatul s-a intoxicat cu formaldehidă și au decis să-i administreze etanol pentru remedierea problemei. Întrucât spitalul nu dispunea de suficient etanol, un angajat a fost trimis să cumpere o sticlă de whisky, băutură bogată în această substanță.

La câteva zile după ce medicii i-au introdus bărbatului whisky în stomac, prin intermediul unui tub, acesta și-a revenit în mod incredibil, scrie Daily Mail. „M-am trezit după cinci zile și am putut vedea din primul moment”, a declarat Duthie.

Recomandarea video

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Câți dintre americani cred că Donald Trump știa despre presupusele crime ale lui Jeffrey Epstein