Un bebeluș de 3 săptămâni se zbate între viață și moarte după ce mama sa i-a făcut frecție cu oțet alimentar
Un bebeluș de numai trei săptămâni din județul Constanța a ajuns la spital în stare gravă după ce mama lui a încercat să îi scadă febra făcându-i frecție cu otet alimentar. „Doar puțin i-am pus oțet îndoit cu apă mai mult la piciorușe, l-am masat puțin pe spate și putin la cap. Avea 38 cu 9″, a declarat Loredana Radu, mama bebelușului.
Acum copilul se zbate între viață și moarte, transmite Știrile ProTv.
Băiețelul s-a născut cu probleme de sănătate. Tocmai de aceea a fost ținut în spital două săptămâni. Când starea lui s-a îmbunătățit, medicii i-au permis mamei să îl ia acasă. Numai că bebelușul a făcut din nou febră, iar femeia a decis să îl trateze după ureche apelând la leacuri băbești și i-a făcut frecție cu oțet alimentar.
Din păcate, tratamentul administrat nu a făcut nimic altceva decât să îi înrăutățească starea de sănătate: copilul s-a înroșit ca un rac. Speriată, mama a sunat la ambulanță. Când au ajuns medicii la casa familiei Radu, medicii au constat că cel mic abia mai respira. Acum este conectat la aparate, însă medicii sunt rezervați în ceea ce privește evoluția stării de sănătate a bebelușului, pentru că suferă și de o bronho-pneumonie.
„Suprafața corporală la un copil atât de mic este foarte bine vascularizată în condiții de febră. Au fost cazuri când de la împachetări cu spirt copiii au făcut intoxicație alcoolică și au decedat”, a precizat dr. Cristian Mihai, șeful secției de pediatrie din cadrul Spitalului Județean Constanța.
Dacă la adulți, compresele cu oțet pot da o senzație de răcorire în condiții de febră mare, pentru copiii mici efectul poate fi pe dos. În cazul în care copilul are febră foarte mare, se recomandă apelul la serviciul de urgență. Până la sosirea medicilor sunt recomandate cel mult împachetări cu apă rece.