Prima pagină » Magazin » Un britanic a arborat un simbol interzis în fața casei. Cum au reacționat vecinii

Un britanic a arborat un simbol interzis în fața casei. Cum au reacționat vecinii

Martin Baker, în vârstă de 54 de ani, și-a cerut scuze după ce a arborat steagul Waffen SS în fața casei sale. Bărbatul din Marea Britanie, în vârstă de 54 de ani, colecționează steaguri de aproape zece ani și a strâns până acum peste o sută de obiecte.

Vineri, bărbatul susține că a arborat „din greșeală” un steag nazist în curtea casei sale și a stârnit mânia comunității locale și a utilizatorilor de pe rețelele de socializare. „Vreau să îmi cer scuze în fața celor care s-au simțit ofensați de steagul Waffen SS”, a declarat Martin Baker, din Barnby Dun, Doncaster, citat de telegraph.co.uk. „Nu știam ce semnifică acest steag și nici acum nu știu”.

„Nu sunt fascist!”

„Am pus steagul vineri seară și l-am dat jos sâmbătă dimineața. De obicei, le țin câteva săptămâni, dar acum m-au sunat oamenii și mi-au spus că internauții de pe Facebook sunt furioși pe mine. Mi s-a zis că steagul este de vină și am renunțat să-l mai arborez. Nu vreau să supăr pe nimeni și le mulțumesc celor care mi-au zis unde este problema. Nu fac parte din niciun grup extremist, nu sunt fascist, nu am legătură cu așa ceva. Totul se rezumă la faptul că am fost neglijent și îmi cer mii de scuze. Am dat imediat steagul jos și în spatele instalării lui nu se ascunde nicio intenție. Am căutat apoi pe Google și am văzut ce greșeală am făcut. Îmi cer scuze, pentru a nu știu câta oară”, a declarat bărbatul.

Pasiunea pentru steaguri a lui Baker a început în 2008, când a pus un steag la poarta casei sale, luat de la proprietarii unui garaj, care aruncau mai multe asemenea obiecte. Baker, un fan al clubului de fotbal Leeds United, a dorit inițial să folosească un singur steag, cel al echipei sale.

Cu timpul, a strâns mai multe asemenea steaguri, printre care și unele militare. „Am cumpărat steagul nazist de pe internet și acum o să scap de el. Următorul va simboliza pacea, fericirea și dragostea. Totodată, data viitoare voi fi mult mai atent!”, a declarat Martin Baker.

Soții Baker spun că steagurile arborate în trecut nu au determinat reacții adverse din partea comunității locale. Waffen-SS (română SS înarmat) a fost ramura militară (de luptă) a organizației paramilitare naziste SS, Schutzstaffel, condusă de Reichsführer-SS Heinrich Himmler. A fost fondată în Germania în anul 1939 după despărțirea SS-ului în două părți, însă titlul de Waffen-SS a fost primit oficial abia la data de 2 martie 1940. Selecția militarilor pentru unitățile Waffen-SS era făcută după criterii rasiste și condiții corporale stricte. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, numărul diviziilor pe care le includeau trupele Waffen-SS era de 39, divizii care au funcționat ca trupe de elită, în cadrul armatei germane.

La Procesul de la Nuremberg, Waffen-SS a fost condamnată în calitate de organizație criminală, datorită legăturilor sale cu Partidul Nazist și a implicării în numeroase crime de război.

Recomandarea video

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
Documentul cutremurător din arhiva Securității care confirmă ordinul lui Ceaușescu: „Se lichidează radical!”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
O stație de metrou a fost inaugurată chiar sub Colosseum. Ce pot vedea călătorii?