Un castel din România a fost desemnat unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din regiune

Publicat: 18 06. 2014, 21:49
Actualizat: 21 03. 2019, 22:20

Castelul Bran, cunoscut de mulți dintre străini drept Castelul lui Dracula, a fost inclus de jurnaliștii macedoneni de la publicația Plus24 în topul celor mai frumoase zece obiective turistice din regiunea și din apropierea Balcanilor.

Cunoscut în toată lumea grație legendei vampirului Dracula surprinsă și în romanele irlandezului Bram Stoker, Castelul Bran ocupă locul opt în clasamentul străinilor, după stațiunea Nesebar aflată pe litoralul bulgăresc al Mării Negre.

Foto: Mediafax Foto/Adrian Stoicoviciu

El reușește să devanseze în top orașul albanez Saranda, una dintre cele mai importante atracții turistice a Rivierei Albaneze, și Nis, cel mai mare oraș din sudul Serbiei.

Foto: Mediafax Foto/Adrian Stoicoviciu

Pe primele locuri în clasamentul macedonenilor se află Lacul Bled din Slovenia și Lacurile Plitvice din Croația.

Topul Plus24 al celor mai frumoase destinații turistice din Balcani

1. Lacul Bledsko, Slovenia

2. Lacurile Plitvice, Croația

3. Sveti Stefan, Muntenegru

4. Meteora, Grecia

5. Mostar, Bosnia și Herțegovina

6. Ohrida, Macedonia

7. Nesebar, Bulgaria

8. Castelul Bran, România

9. Saranda, Albania

10. Nis, Serbia