Un cercetător francez susține că marile religii ale lumii vor dispărea treptat, dar sigur. Care este explicația din spatele acestui fenomen
Vreme de câteva milenii, au ghidat viețile a milioane de oameni, însă se pare că acum sunt sortite pieirii. Oamenii de știință susțin că principalele religii ale lumii, printre care se numără creștinismul, islamismul, iudaismul, hinduismul și budismul vor dispărea treptat, dar sigur.
Cercetătorii spun că aceste religii s-au dezvoltat pe baza diferențelor dintre clasele sociale. Datorită faptului că ofereau oamenilor principii morale după care să trăiască, sistemele de credință au ajutat, mai mai mult sau mai puțin, la neutralizarea acestor discrepanțe.
Conform psihologului Nicolas Baumard, cercetător în cadrul École Normale Supérieure din Paris, stabilitatea pe care oamenii o obținuseră a dus în timp la încetinirea ritmului de viață. Din acest motiv, susține specialistul, astăzi se nasc mult mai puțini copii sau sunt concepuți la vârste mult mai târzii.