Un clujean a străbătut 230.000 de kilometri pe patru continente făcând autostopul
Visul lui Timotei Rad de a face înconjurul lumii cu autostopul a început când acesta avea doar 70 de euro în buzunar, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Am descoperit fascinația de vedea lumea cum visam când eram copil”
Timotei Rad are 30 de ani, vorbește fluent engleză, spaniolă și maghiară, iar în 2012 a început aventura vieții sale, printr-o întâmplare, după ce și-a propus să obțină informații despre prima hartă elaborată de un român, necesară pentru licență.
„Călătoria mea prin lume s-a datorat faptului că eram student la Cartografie la Facultatea de Geografie a UBB Cluj-Napoca și mă pregăteam de licență, să scriu despre prima hartă elaborată de un român, care ar fi fost Constantin Cantacuzino. Am căutat resurse bibliografice, inclusiv în cinci biblioteci din afara României, și aveam nevoie de o copie a primei hărți, al cărei original este la Londra, iar o copie la Viena. Era foarte scump să comand o copie și atunci am decis să merg eu acolo. Așa a început totul. În total, în trei ani, cu autostopul am străbătut 229.790 de kilometri, din care 153.385 de kilometri în afara României. Am văzut zeci de țări de pe patru continente – Europa, Asia, Africa și America de Sud”, a spus Timotei.
Antrenamentul pentru înconjurul lumii a fost prima călătorie spre Paris, în 4 mai 2012, având în buzunar 90 de euro, când a decis să folosească autostopul, astfel încât să nu cheltuie nimic pe transport.
„Mergând din România spre Vest, cu autostopul, din Ungaria începând nimeni nu așteaptă vreun ban pentru transport. Am ajuns la Paris în 8 zile pe ruta Viena, Praga, Leipzig și eram foarte obosit și mi-am dat seama că nu pot să ajung la Londra și m-am întors acasă la Cluj-Napoca. Aveam de gând să fac doctoratul pe istoria cartografierii românești, dar am descoperit aventura și posibilitatea de a merge cum mergeam imaginar în copilărie, citind Tom Sawyer sau cărți despre pirați, și mi-am dat seama că este posibil. Am descoperit fascinația de vedea lumea cum visam când eram copil”, povestește tânărul.
Astfel, Timotei Rad și-a propus să facă înconjurul lumii cu autostopul, călătoria începând în 21 iunie 2013 când a mers spre Est, spre Rusia și Siberia, având în buzunar doar 70 de euro.
„Nu știam ce mă așteaptă, știam doar că va fi aventură, că va fi interesant. Am întâmpinat dificultăți și nu am reușit să înconjur planeta dintr-o singură încercare. Prima oară a trebuit să mă întorc din Kazahstan din cauza vizei de China, iar a doua oară am fost pus pe avion de ambasadorul României în Afganistan și trimis acasă, pe considerentul că acolo e periculos. Eu ajunsesem în Kabul cu autostopul când m-a oprit un polițist pe stradă și m-a dus la Oficiul ONU pentru Refugiați. Am dormit o noapte într-o bază militară americană după care ambasadorul român m-a trimis înapoi”, povestește tânărul.
În vara anului 2014 a luat-o spre Vest, călătorind prin toată Europa, până când, în Italia fiind, i s-a demagnetizat cardul bancar și nu a mai putut să scoată bani, astfel încât a fost nevoit să se întoarcă iar acasă, la Cluj-Napoca. La sfârșitul anului 2014 până în martie 2015 a străbătut mai multe țări din America de Sud.
În Est, a ajuns până la portul Magadan, cel mai apropiat punct din Siberia de Alaska, iar în America de Sud până la Ushuaia, în arhipeleagul Țara de Foc din Argentina. În Nord, a ajuns dincolo de Cercul Arctic, în Norvegia, cu o barcă cu pânze, construită după model viking, cu care a navigat 5 zile pe mare, pe ploaie, ninsoare și vânt.
Autostopistul clujean a scris pe blogul propriu despre călătoriile sale, ba de pe laptop, ba din Internet caffe-uri, și a ținut legătura cu prietenii pe rețele de socializare, reușind să obțină donații în bani, circa 10.000 de euro în trei ani, cu care să se descurce pe traseu.
I-a plăcut foarte mult în Rusia, spunând despre ruși că sunt oameni cu care s-a distrat și cu care a băut votcă, dar cu care s-a înțeles mai greu, pentru că aceștia nu cunosc limbi străine.
„Rusia este complexă, am stat trei luni acolo, am luat-o de la rădăcini, am intrat în tot felul de medii, în familiile unor oameni simpli. În Rusia am primit 1.400 de ruble, circa 140 de lei, de la un tip, Alexei, care m-a luat cu mașina, dar au fost și perioade lungi în care nu am avut bani deloc și am mâncat în restaurante pe banii unor ruși care mă luau cu autostopul și cărora le povesteam despre călătoria mea. Mulți m-au întrebat dacă există vampiri în Transilvania”, spune clujeanul.
Alte țări care l-au impresionat au fost Iran, pe care o consideră o țară închisă, dar cu oameni foarte ospitalieri, Irlanda, unde s-a simțit fantastic, cu locuitori plini de omenie, care l-au întrebat de unde este, apoi Columbia, unde a fost impresionat de modul columbienilor de a interacționa cu străinii, sau Maroc, unde a mâncat cea mai bună tajine din viața sa, conținând 39 de condimente.
A călătorit în Peru cu o mașină fără faruri pe tip de noapte, dar și pe capota unui camion în Venezuela.
În timpul periplului său prin lume, Timotei a călătorit ca autostopist folosind diverse mijloace de transport, dintre cele mai diverse, și a dormit în cort sau în iurte, cum s-a întâmplat în Mongolia.
„Eu călătoream pe marginea drumului, cu rucsacul, sacul de dormit și cortul în spate, și făceam semn șoferilor să mă ia. În Rusia am mers cu un imens camion Ural al armatei ruse, care avea roțile aproape cât mine de înalte, iar în spate, pentru soldați, avea montată o sobă. Am fost luat de un autobuz lung din Viena până în România, iar în Turkmenistan de un tractor cu trei roți. Am fost luat cu mașini de poliție în Columbia și în Chile și o dată cu o motocicletă de poliție în Ecuador, cu o mașină a jandameriei franceze, dar și cu ambulanța în Ucraina. Am călătorit 400 de kilometri într-o remorcă în Argentina, 300 de kilometri în Peru, cu o mașină fără faruri pe tip de noapte, dar și pe capota unui camion în Venezuela, în savană”, povestește Timotei Rad.
Citește în continuare pe mediafax.ro.