Prima pagină » Magazin » Un copil aflat în comă s-a trezit după ce a simțit un miros ciudat. Nimeni nu s-ar fi așteptat să se trezească din cauza asta – VIDEO

Un copil aflat în comă s-a trezit după ce a simțit un miros ciudat. Nimeni nu s-ar fi așteptat să se trezească din cauza asta – VIDEO

Un copil aflat în comă s-a trezit după ce a simțit un miros ciudat. Nimeni nu s-ar fi așteptat să se trezească din cauza asta - VIDEO
Kacper Krauze, un elev în vârstă de 13 ani, s-a înecat în râul Eden, în Cumbria, la începutul anului, iar după atâtea luni a fost trezit din comă de un miros ciudat - cel al deodorantului favorit.

Echipele de medicale care au intervenit după teribilul accident suferit de băiat au reușit să îi resusciteze inima în drum spre spital, dar acesta nu s-a trezit din comă decât de curând.

Însă, surprinzător, Kacper s-a trezit abia atunci când mama lui a dat în camera din Spitalul Freeman, Newcastle, cu deodorantul lui favorit, relatează The Sun.

Băiatul s-a recuperat complet, chiar dacă inițial a avut dificultăți în vorbire și în folosirea mâinii drepte.

„Întotdeauna mi-a plăcut la nebunie Lynx (n. r. marca deodorantului). E mirosul meu favorit. Întotdeauna a fost. n-aș fi crezut niciodată că vă va trezi dintr-o comă”, a mărturisit Kacper.  

Foto: Captură YouTube

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești