Un copil obez de doi ani din Arabia Saudită a devenit cea mai tânără persoană supusă unei operații de gastrectomie, intervenție chirurgicală prin care se taie și se înlătură o parte a stomacului, scrie Daily Mail.
Băiatul cântărea peste 31 de kilograme. Părinții au cerut ajutorul medicilor deorece copilul suferea de grave probleme de respirație în timpul somnului. Inițial s-a recomandat o dietă, însă cele două regimuri nu au avut niciun efect.
Copilul a fost adus la medic pentru prima dată la 14 luni, când cântărea peste 19 kg. După patru luni de regim, copilul s-a îngrășat și a ajuns să cântărească peste 25 de kg. Medicii nu au reușit să stabilească dacă părinții respectau regimul indicat. Decizia de a opera a fost luată după ce a dat greș și cea de-a doua dietă.
Circa 70% din stomacul băiatului a fost îndepărtat prin rezecție. La două luni după intervenție, copilul a scăpat de 15% din greutatea corporală. Doi ani mai târziu a ajuns să cântărească 19 kg, o greutate adecvată vârstei.
Cazul a fost recent publicat în revista de specialitate International Journal of Surgery Case Reports.